Nepotism la cote maxime la Direcția Silvică Argeș! Se sesizează oare cineva, până nu va fi prea târziu (și) pentru ei?!

0
606

La Direcția Silvică Argeș, nepotismul a atins cote greu de imaginat.

La cabana silvică Bahna Rusului, de la Nucșoara, aflată pe raza Ocolului Silvic Domnești, postul de îngrijitor/recepționer cabană (sau cum s-o numi!) este ocupat de o anume Ologu Cristina. Fochist, la aceeași cabană, este nimeni altul decât soțul ei, Ologu Iosiv. Mai mult, ca să fie treaba treabă, fiul lor, Ologu Adrian, este și el angajat al Ocolului Silvic Domnești, în funcția de paznic cu vânătoarea!

Interesant este faptul că, din luna octombrie a anului trecut, cabana Bahna Rusului a intrat în renovare, renovare efectuată de o firmă specializată. De atunci și până astăzi, cabana a fost închisă circuitului turistic, fiind inutilizabilă din cauza lucrărilor. Cei doi soți au stat, într-o uriașă majoritate a timpului, acasă. Cu toate acestea, au fost plătiți, ba chiar au primit și primele de sărbători, ca și cum ar fi fost la serviciu.

Sunt multe lucruri care trebuie verificate aici. Și vor fi!

De asemenea, mai există un caz de nepotism spectaculos în cadrul Direcției Silvice Argeș. Dar la un cu totul și cu totul alt nivel!

La celebra fabrică de cherestea de la Domnești, locație unde Corpul de Control al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor a decoperit dispariția a peste 3000 de metri cubi de cherestea de brad din aplicația SUMAL și a constatat că se ținea o evidență gestionară dublă ( vezi facsimile raport!), directorul Gagiu Gheorghe și-a păstrat funcția, nefiind deranjat de nimeni. Mai mult, contabilă la fabrica pe care o conduce Gagiu este chiar soția sa, lucru care demonstrează că soții sunt o echipă minunată nu doar în familie, ci și când vine vorba de făcut varză evidențe și ,,pierdut” trenuri întregi cu cherestea!

Chiar nimeni din cadrul organelor abilitate din Argeș să nu dorească să-și facă meseria și să-și respecte fișa postului? Noi înțelegem că don Armando Chiriloiu, șeful Direcției Silvice Argeș, este un om puternic și cu multe relații, dar până la urmă …și Roma a căzut! Mulți vor cădea cu el, pentru că și-au trădat menirea!

Vine nucleara!

D.M.D.