Dacă rămâi în funcție după ce ești găsit cu zeci de tiruri de cherestea dispărută, cu contabilitate dublă, cu lucrări forestiere achitate înainte să fie afectuate, cu sute de ordine de deplasare nesemnate, cu acte false prezentate în instanță plus multe altele și totuși nimeni nu te dă afară, nimeni nu te arestează, înseamnă că ești omul sistemului, don Armando!

0
133

Băi, Don Armando, am fost ocupați un pic, dar am revenit să lămurim lucrurile. Până vedem ce zice Raed Arafat de autorizațiile ISU ale cabanelor silvice Bahna Rusului, Mozacu și Valea Iașiului, obținute de Gheorghe Davidescu în 2006 – 2007 și valabile astăzi ca legea ucraineană în Crimeea, hai să punctăm câteva lucruri, că te-am văzut războinic și combativ nevoie mare! Contra cost, firește, în ziare penibile editate de jurnaliști penibili, dar fiecare unde poate și cu cine poate!

Pe tine nu presa, nu Ziarul de Argeș și Jurnal de Argeș te acuză de toate infracțiunile, abuzurile și neregulile din lume!

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin cei mai buni specialiști silvici ai Corpului de Control, Integritate și Anticorupție al ministrului, te-a prins în plină activitate infracțională la Direcția Silvică Argeș! Din acest motiv, inspectorii au cerut trimiterea Raportului de control nr. 20503/ CA/21-10-2020 la Direcția Națională Anticorupție!

Cu ce te-au găsit în neregulă? Păi, ar fi mai ușor să spunem mai degrabă ce era ok, pentru ca aproape totul era vai și amar! Mai reluăm o dată, și apoi încă o dată, și apoi încă o dată, până când vor constata protectorii tăi din PNL că nu te vor putea menține pe post în an electoral, pentru că îi va costa prea mult! Sau până când ceilalți protectori ai tăi, ăia tari de tot, cu epoleți de top, vor considera că nu merită să te mai acopere mereu, din cauza scandalului public care nu va înceta NICIODATĂ!

Deci, hai să (re)trecem în revistă ce au descoperit inspectorii Corpului de Control, Integritate și Anticorupție la Direcția Silvică Argeș și au inclus în Raportul de control nr. 20503/ CA/21-10-2020:

  • ,,Conform situaţiilor centralizatoare prezentate anterior, în intervalul de referinţă, SPL Domneşti (unitate care face parte din structura Direcţiei Silvice Argeş – n.red.) a expediat către SC DAMIAS AS SRL un volum de 14.693,41 mc cherestea tivită special fag. În acest context, în aplicaţia SUMAL CENTRAL NU SE REGĂSEŞTE un volum de 3.048,78 mc cherestea tivită, specia fag.”

A beneficiat Armand Chiriloiu de indolența vecină cu nesimțirea, incompetența și complicitatea comisarilor Gărzii Forestiere Ploiești?! Ia să vedem :

  • ,, GARDA FORESTIERĂ PLOIEŞTI NU ŞI-A ÎNDEPLINIT ATRIBUȚIILE prevăzute de actele normative în vigoare! ”

Există suspiciuni grave în legătură cu plățile și cu relațiile dubioase existente între don Armando și mogulii drumurilor forestiere? Se pare că e vorba de chiar mai mult decât atât:

  • ,, În acest context, echipa de control consideră că SE EFECTUEAZĂ DECONTĂRI ÎN AVANS PENTRU LUCRĂRI CARE NU AU FOST EFECTUATE! (…)”, ,, În ceea ce priveşte modul de întreţinere a drumurilor forestiere amplasate pe raza Direcţiei Silvice Argeş, AU FOST CONSTATATE NEREGULI privind constatarea şi evaluarea pagubelor produse de fenomene meteo periculoase sau alţi factori vătămători. (…)”, ,, Pentru lucrările realizate pe drumurile forestiere Limpedea-O.S. Vidraru, Virogu-O.S. Vidraru şi Vediţa-O.S. Cotmeana s-au efectuat plăţi pentru dirigenţia de şantier CONTRAR prevederilor art. 6, lit. b şi d, din Legea nr. 56/2010”, ,, La atribuirile lucrărilor efectuate pe drumurile auto forestiere Limpedea-O.S. Vidraru, Virogu-O.S. Vidraru şi Vedița-O.S. Cotmeana NU AU FOST RESPECTATE prevederile punctului 5.3 Planificarea operaţiunilor şi acţiunilor activităţii şi punctului 2.3 Cumpărarea de la un operator economic identificabil.”

Sunt probleme cu banii la Fabrica de Cherestea de la Domnești, unitate despre care adversarii lui Armand Chiriloiu pretind că este pușculița mafiei lemnului din Argeș? Iată ce zice Corpul de Control al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor:

  • ,,La SPL Domneşti SE ȚINE O EVIDENȚĂ GESTIONARĂ DUBLĂ pentru materialul lemnos prelucrat!”

S-a încălcat legea când a venit vorba de folosirea mașinilor de serviciu ale Direcției Silvice Argeș, inclusiv de către inginerul silvic Alina Chiriloiu, soția lui don Armando?! Verificările specialiștilor ministerului spun că da:

  • „În perioada 1.01.2019-31.05.2020, pentru autoturismul Dacia Duster înmatriculat cu nr. AG-20-WUW (…) au fost emise 108 foi de parcurs, din care 43 au fost emise pentru conducătorul auto Chiriloiu Alina, soţia directorului DS Argeş. (…) NU S-AU EMIS PROCESE-VERBALE DE PREDARE-PRIMIRE a autoturismului AG-20-WUW atunci când a fost condus de diferite persoane. (…) NU S-AU PUS LA DISPOZIȚIE ORDINE DE DEPLASARE (delegaţie) pentru cele 108 foi de parcurs emise pentru perioada 1.01.2019-31.05.2020.”

Veniturile familiei Chiriloiu acopera sau nu acumulările patrimoniale și cheltuielile celor doi soți, care au fost întotdeauna bugetari?! Ei bine, Corpul de Control a decis că nu, și deci există o diferență importantă între averea familiei și totalul veniturilor realizate de Armand și Alina Chiriloiu!

  • „(…) Prin raportare strictă la diferenţa rezultată dintre suma veniturilor ce apar a fi realizate de domnul Chiriloiu Armand, împreună cu membrii familiei sale, în perioada 2011-2019, pe de o parte, şi pe de altă parte depozitele/conturile curente bancare, împreună cu donaţiile şi împrumuturile acordate în aceeaşi perioadă de referinţă, REZULTĂ INDICII în sensul prevederilor art. 18 din Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice”

A încălcat Armand Chiriloiu legislația silvică care reglementează strict modul în care se păstrează ciocanul de marcat și în care se face marcarea în vederea recoltării materialului lemnos? Cu certitudine:

  • „Ciocanul de marcat cu indicativul PS 363 SE AFLA LA DIRECTORUL Direcţiei Silvice Argeş fără ca în incinta instituţiei să se deţină fişet metalic dotat cu casete individuale, NERESPECTÂNDU-SE prevederile OM nr. 1346/2011 cu modificările şi completările ulterioare.”

Trebuie precizat că don Armando ținea ciocanul în birou, desi marcarea nu este atributul unui director de Direcție Silvică, iar în sediul instituției existau destule fișete în care putea fi păstrat în condițiile legii ciocanul de marcat!

Cu alte cuvinte, totul era într-o profundă și vizibilă neregulă la Direcția Silvică Argeș!

La toate aceste acuzații devastatoare, Armand Chiriloiu s-a apărat în fața instanțelor de judecată cu adresa nr. 12998 / 01-03-2021 emisă de unul dintre directorii generali care s-au perindat pe la conducerea Romsilva, Teodor Țigan, prin care era ,,albit” din birou și erau găsite justificări, puerile și lipsite de substanță, pentru toate acuzațiile!.

Numai că, ulterior, directorul de la acea vreme al RNP Romsilva, Daniel Nicolăescu, a înaintat Judecătoriei Pitești, la solicitarea instanței, adresa nr. 1668 din 15-02-2023, prin care certifica, sub semnătură, că prima adresă, cea semnată de predecesorul său Teodor Țigan, este un fals ordinar, ea nefiind emisă de Romsilva:

,,Adresa nr. 12998 / 01-03-2021 nu a fost emisă de Romsilva. În registrul nostru de intrări ieșiri, adresa nr. 12 998 este din data de 21-10-2021 și este o adresă înaintată Consiliului de Administrație, reprezentând organigrama Direcției Silvice Dâmbovița.”

Deci, domnu’ încă director Armand Chiriloiu, nu presa vă acuză, ci nenumărați silvicultori mai experimentați ca dumneavoastră! Specialiști mai buni ca dumneavoastră, pe care îi recunoaște întreaga breaslă ca integri și valoroși, oameni care nu aveau de ce să vă caute nod în papură!

Așa că nu mai pozați în victimă, domnule protejat al Sistemului! Atâta vreme cât instituții naționale de referință și directori generali v-au găsit în culpă în zeci de situații, iar dumneavoastră, domnule Chiriloiu Armand, ați fost salvat de oameni care n-ar trebui să aibă puterea să facă asta, pentru că nu le sunteți subordonat și epoleții nu au nicio legătură cu silvicultura, ceva e putred rău de tot la Direcția Silvică Argeș!

Nouă, însă, ne plac provocările! Contează cine va râde la urmă, mafia sau argeșenii! Noi pariem pe argeșeni!

D.M.D.