Agenția Națională de Integritate s-a făcut de râs în cazul Armand Chiriloiu : omul are mai mulți bani în conturi decât toate veniturile familiei din ultimii 13 ani!!!

0
228
  • În afara celor 1 064 743 de lei, 191 152 de euro și 20 204 de dolari din conturi, Armand Chiriloiu mai are 3 vile uriașe, de lux, un apartament în București, aproape 40 de terenuri intravilane, bijuterii de lux, arme de colecție, un Mercedes, a acordat împrumuturi de sute de mii de euro unor afaceriști și donații de 100 000 de euro și aproape 3 miliarde de lei propriilor săi copii!
  • Doar in 2020, don Armando a construit o vilă de aproape 200 de metri pătrați în Pitești (valoare de piață 7 – 800 000 de euro!) și a cumpărat un Mercedes de 100 000 de euro, ambele valorând de două ori mai mult decât a câștigat familia Chiriloiu în ultimii 13 ani!

Săptămâna trecută, am aflat un lucru minunat : Armand Chiriloiu este un cinstit! Profund cinstit! Atât de cinstit că ar trebui să ne fie rușine că am aruncat cu noroi, ani de-a rândul, în acest model de cinste pentru bugetari!

Am aflat acest lucru dintr-un articol publicat într-o mizerie de publicație argeșeană, aflată în relații contractuale vechi cu don Armando, care și-a găsit, bietul de el, aliați unde a putut. N-a mers printre valori, merge și printre putori!

În fine, despre ce este vorba. Agenția Națională de Integritate a fost sesizată de mai multe persoane, dintre care și un avertizor de integritate, asupra existenței unor neconcordanțe grave între patrimoniul fabulos al familiei Chiriloiu și veniturile legale ale celor doi soți!

După un an și jumătate, ANI a dat soluția : nu există absolut nicio problemă, chiar dacă au fost bugetari întreaga lor viață, chiar dacă n-au câștigat decât salarii sub cele primite de un inginer bun de la Automobile Dacia, soții Chiriloiu au putut să justifice în fața inspectorilor de integritate averea lor de magnați!

Ca să-i ajute pe cei doi ,,Chiriloi”, un fost agent publicitar, dedicat meseriei de spălător de cadavre politice, a scris lucruri minunate, care arată nu doar cât de nefericit și limitat este el, dar și cât de rău a ajuns don Armando, dacă lucrează cu astfel de glume de oameni!

Jurnalistul a zis că Armand Chiriloiu și-a justificat averea, fiindcă este mare director la Direcția Silvică Argeș încă din 2012 și, evident că a câștigat mulți bani!

Poți să contrazici un astfel de trist? Poți tu să-i spui că e fie prost, fie ticălos, pentru că altfel nu s-ar preta la astfel de chestii jegoase, care-l transformă într-un papagal al breslei!

Să facem o scurtă recapitulare a veniturilor familiei Chiriloiu, în baza declarațiilor de avere a celor doi soți. Din 2012 până în 2023, Armand Chiriloiu și soția lui, și ea inginer silvic în cadrul Ocolului Silvic Pitești, au câștigat, cu toate combinațiile, indemnizațiile, banii luați din comitete, consilii, de la organe de presă în urma unor procese abuzive în care a folosit inclusiv acte false (lucru certificat de conducerea ROMSILVA în fața instanței de judecată!) undeva sub  2 000 000 de lei! Adică vreo 400 000 de euro!

Bani mulți, care probabil l-au amețit pe păcăliciul din presă într-atât încât a ajuns la concluzia că un individ ca don Armando, care a câștigat atâția bani, poate justifica orice avere!

Dragi cititori, ăștia își bat joc de dumneavoastră! Și don Armando, și presa de bordel care-l sprijină, și panaramele de inspectori de la ANI care l-au spălat, uscat și apretat, tocmai bine pentru a-l face să pară un om cinstit.

Deci familia Chiriloiu a câștigat, în total, sub 2 000 000 de lei!

Știți câți bani are în cele câteva zeci de conturi curente și depozite bancare clanul Chiriloiu? Are 1 064 743 de lei, 191 152 de euro și 20 204 de dolari! Un total de aproximativ 2 100 000 de lei!

Spectaculos, este? Deci Armand Chiriloiu și distinsa lui consoartă au mai mulți bani în conturi decât au câștigat în viața lor de bugetari! Ați mai pomenit așa ceva?

Sunt probabil, caz unic pe planetă! Trăiesc cu aer, nu mănâncă nimic, se îmbracă de la second hand, nu-și plătesc curentul, căldura, apa, etc.la nici una dintre cele 3 vile, nici la apartamentul din București și nu-și plătesc impozitele anuale aferente nici unuia dintre cele aproape 40 de terenuri, majoritatea în cele mai scumpe și râvnite zone turistice!

Are Mercedes din 2020 , cumpărat de nou, în valoare de peste 100 000 de euro, are arme de colecție, bijuterii de lux, a donat copiilor odată 100 000 de euro, altă dată aproape 3 miliarde fetei, a împrumutat cu alte sute de mii de euro afaceriști care construiesc cartiere rezidențiale în Pădurea Trivale etc. etc.

Axinte, de la Vacanța Mare, dacă ar citi asta ar zice, pătruns de o revelație: ,,Ăsta e Midas, să moară mama! Tot ce atinge se transformă în aur!”

Cum să ai respect pentru instituțiile statului când Agenția Națională de Integritate, probabil prin cel mai corupt și cretin inspector al său, zice că don Armando este integru, și cinstit, și corect, și deloc prăduitor, deși el are doar bani în conturi mai mult decât câștigat cu nevasta în toată cariera lui de bugetar!

Băi jurnaliști analfabeți și cu suflete de slugi, de unde a cumpărat mă o vilă de apoape 200 de metri pătrați într-o zonă rezidențială a Piteștiului în 2020 și un Mercedes în același an, dacă toți banii câștigați în viața lui, plus încă ceva, se află în conturile familiei?!

O vilă cât 3 apartamente cu 4 camere costă, mobilată, spre 7 – 800 000 de euro. Mercedesul 100 000 de euro! Cum le-a cumpărat mă, dragi corupți de la ANI, când familia lui a câștigat doar circa 400 000 de euro în ultimii 13 ani?!

N-aveți, nici unul, cum să fiți atât de proști ca să nu pricepeți o aritmetică banală! Gen : 3 mere roșii plus 2 mere galbene plus un măr verde n-au cum, orice ați face voi, să facă un total 20 de mere!

Bomboana pe colivă o pune Cronica Română, publicație care, din bănuții ei, plătește ea, drăguța, să-l spele pe don Armando de acuzații! Iar, mă?

Unde ați mai pomenit dumneavoastră, oamenii inteligenți care ne citiți, ca un ziar să plătească publicitate pe facebook ca să curețe de acuzații un baron local? Exact, niciunde!

Este clar că nici nu sunt o mafie, pentru că nici nu sunt banii lui don Armando, de la Direcția Silvică Argeș sau de la Romsilva, unde Chiriloiu este membru în Consiliul de Administrație! Ei îi dau la ziare, ziarele îi dau la facebook și, uite așa, se mai găsește câte un sărac cu duhul care-i crede!

Eu, care nu pot să prevăd viitorul, risc două preziceri : se vor depune sesizări la conducerea ANI pe numele celor care au efectuat verificările și, de asemenea, plângeri la DNA pe numele lor, pentru abuz în serviciu!

Sunt foarte curios ce va ieși! Forța să fie cu tine, don Armando, pentru că o să ai nevoie! Deocamdată, te susțin doar inspectorii ANI. Cifrele te contrazic grav, ca să nu zic de-a dreptul că te acuză!

D.M.D.