Tudor Pendiuc s-a prăbuşit dramatic în preferinţele electorale ale piteştenilor

0
427
  • Aşa-zisul sondaj mincinos publicat luni n-a fost făcut de PSD, ci la comanda şi pe banii lui Mircea Andrei!

12 ian Tudor Pendiuc folosit 1Luni, un săptămânal argeşean mincinos a publicat rezultatele unui aşa-zis sondaj de opinie efectuat la comanda PSD. De aici ar fi rezultat că, dacă ar participa la alegerile locale din vară, un procentaj de 39% dintre piteşteni l-ar vota tot pe Tudor Pendiuc. Şi, având în vedere faptul că primarii sunt aleşi din primul tur de scrutin, zic dezinformatorii ăştia de la „Ancheta”, noul primar al Piteştiului va fi tot Tudor Pendiuc!

Haideţi totuşi să punem lucrurile în ordine şi să demascăm minciunile acestor glume ale naturii.

În primul rând, PSD nu a făcut niciun sondaj până acum. Sondajul la care se referă ei a fost făcut la comanda şi pe banii fostului senator de Dâmboviţa Mircea Andrei. „Jurnaliştii” de-acolo ştiu asta, pentru că unii dintre ei sunt implicaţi direct în campania electorală a şmecheraşului acesta (detaliem dacă este nevoie!).

În aşa-zisul sondaj, manipulator şi făcut cu încălcarea tuturor regulilor sociologice, Tudor Pendiuc a obţinut un scor bun, dar departe de cel aruncat pe piaţă. Astfel, procentajul REAL obţinut de Tudor Pendiuc este de 25,6%. Fostul edil se află însă pe un trend descendent accelerat! Acest lucru este evident dacă ne uităm la cifre şi confirmat de aşteptările pe care piteştenii intervievaţi le au de la viitorul edil: „să fie, dom’le, om cinstit”, „să nu mai fure bani şi să ne trezim dimineaţa că-l ridică mascaţii şi DNA”, „vreau un primar care să locuiască într-o casă, nu într-un palat cu lift şi 4 niveluri” etc. Fetele care au umblat din uşă în uşă s-au amuzat copios, pentru că au existat foarte mulţi piteşteni care i-au transmis lui Tudor Pendiuc urări care nu pot fi reproduse!

La alegeri, Tudor Pendiuc va obţine cel mult 20% din voturi, asta dacă nu cumva va exista o pronunţare pe fond în dosarul în care este judecat pentru corupţie, situaţie în care scorul său electoral va fi mult, mult mai mic.

Miza acestor manipulări jegoase este alta. Şi anume derutarea electoratului, impulsionarea (încă) primarului Tudor Pendiuc să intre în lupta pentru Primăria Piteşti pentru a faulta grav nu atât candidatul, dar mai ales lista de consilieri a PSD! Cu cât Consiliul Local Piteşti va fi mai fracţionat politic, cu atât va fi mai uşor pentru nişte găşti de mafioţi să controleze fondurile urbei. Adică banii noştri!

mircea_andrei_senatorAsta vrea Mircea Andrei, de-asta încearcă el să-l introducă în joc pe Pendiuc. Vrea ca fostul edil să-i vâre în CL Piteşti câţiva dintre ciracii lui. Dacă ar avea trei consilieri municipali, nimic nu s-ar putea face fără colaborarea lui, de la numirea viceprimarilor, până la adoptarea proiectelor de hotărâre pentru care se cer două treimi din totalul voturilor exprimate!

Deci ar fi bine totuşi să nu credeţi tot ce citiţi în aceste zile. Să vă aduceţi aminte că acelaşi săptămânal şi altele ca el scriau în 2012 că, la nivelul intenţiei de vot în oraşele judeţului, Mircea Andrei este mult peste Constantin Nicolescu şi că olteanul va câştiga preşedinţia Consiliului Judeţean. Este evident că n-a fost aşa, doar idioţii votând cu acest venetic…

Mai mult decât atât, în zilele următoare vom publica amănunte extraordinare din culisele negocierilor dintre Pendiuc şi Andrei, ca şi numele apropiaţilor edilului judecat pentru corupţie care se vor implica în campania lui electorală, trădându-şi partidul!

D.M.D.