Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Argeș a anunțat astăzi finalizarea proiectului „Locuințe Protejate – Siguranță și Îngrijire Argeș”, desfășurat în perioada 18 octombrie 2022 – 30 noiembrie 2023, conform Convenției de finanțare nr. 15.844 încheiate între Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, în calitate de Autoritate finanțatoare, și DGASPC Argeș, în calitate de beneficiar.
Detalii financiare și surse de finanțare:
Proiectul a fost finanțat prin Programul de Interes Național „Înființarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză și locuințe protejate pentru dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități și prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități din comunitate”, cu cofinanțare din bugetul Consiliului Județean Argeș.
Valoarea eligibilă a proiectului este de 4.259.200 lei, din care:
- 3.312.000 lei – finanțare nerambursabilă de la bugetul de stat;
- 947.200 lei – cofinanțare asigurată de Consiliul Județean Argeș.
Obiectivele proiectului:
Obiectivul general al proiectului a fost dezvoltarea serviciilor sociale alternative în județul Argeș, pentru sprijinirea vieții independente și integrarea în comunitate a persoanelor cu dizabilități, prin asigurarea unor condiții decente într-un mediu familial.
Obiectivul specific vizează înființarea unui complex de 4 locuințe protejate, având o capacitate totală de 24 de locuri (6 locuri/locuință), destinate persoanelor adulte cu dizabilități dezinstituționalizate din Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională Tigveni.
Rezultatele proiectului:
- Crearea unui complex de 4 locuințe protejate, dotate și accesibilizate conform normativelor pentru persoanele cu dizabilități și standardelor de calitate prevăzute în Ordinul 82/2019.
Fiecare locuință include:
- 4 dormitoare, cameră de zi, baie/dusuri, bucătărie, spațiu de servit masa, cameră pentru personalul de îngrijire/supraveghere și spații de depozitare.
Sunt oferite o gamă complexă de servicii beneficiarilor:
- Găzduire și masă;
- Asistență pentru sănătate;
- Informare și consiliere socială;
- Consolidarea abilităților de viață independentă;
- Îngrijire și supraveghere.
Beneficiarii vor participa la activități de dezvoltare a abilităților de viață independentă, susținute în centrele de zi din subordinea DGASPC Argeș, având scopul de a facilita integrarea socială și participarea activă pe piața muncii.
Impactul implementării:
Proiectul a contribuit semnificativ la reducerea numărului de persoane instituționalizate din cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională Tigveni, oferind sprijin unui număr de 24 de persoane adulte cu dizabilități.
De asemenea, noile servicii sociale de tip locuință protejată sprijină implementarea Planului de restructurare a centrului, aprobat prin HCJ nr. 22/31.01.2023. Locuințele protejate oferă beneficiarilor oportunitatea de a-și îmbunătăți abilitățile de viață și de a participa activ la viața socială din comunitate.
Prin aceste măsuri, proiectul contribuie la creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități, consolidând integrarea lor în societate și reducând riscul instituționalizării.