După cum am anunțat, cuplul de fete vesele și cu țâțe mici de la PNL Argeș, adică doamna și stăpâna liberalilor argeșeni, Alina Gorghiu, și mascota organizației județene a urmașilor brătienilor, Miss Autopsia, a ieșit la atac!
Ținta celor două amazoane de mucava este primarul orașului Ștefănești, Nicolae Velcea, unul dintre cei mai competenți și eficienți primari din județ. Dar asta nu contează pentru La Jefa, Alina Gorghiu, pentru că fosta…..tuturor și-a propus să facă totul pentru a o înscăuna pe Miss Autopsia drept primăriță în Ștefănești!
Campania lor a început bine, trebuie să recunoaștem acest lucru, electoratul fiind gata să o voteze pe Miss Autopsia într-un procentaj spectaculos, de 2,69%! Sondajul liberal, cu marjă de eroare 3%, evidențiază, în premieră, faptul că hidoșenia aruncată în luptă de PNL ar putea obține voturi cu minus. În sensul că votanții altor partide ar putea preciza pe pereții cabinei de vot, pe coli aduse de acasă sau chiar pe buletinele de vot ștampilate pe alte nume, că Lavinia Năstase merită flegme, nu voturi!
În fine, nu ne amestecăm noi în gusturile oamenilor, mai ales că Vox Populi Vox DEI! Iar poporul, în cazul doamnelor, vine cu plăcuța suedeză!
Altceva însă trebuie subliniat!
În loc să filmeze drumuri frezate (deci pregătite de asfaltare!) și să le prezinte mincinos drept minusuri ale administrației locale din Ștefănești, Alina Gorghiu ar trebui să-și ceară scuze locuitorilor orașului!
Ar trebui să-și ceară scuze pentru modul jalnic în care Dorin Bărbuceanu a condus, acum niște ani, Ștefăneștiul. Ar trebui să explice cum un venetic, venit în Ștefănești rupt în fund, a reușit să devină un om extraordinar de bogat, deși a fost permanent bugetar (profesor și, ulterior, edil!). Are obligația, doamna Gorghiu, înainte să se facă de râs cu Miss Autopsia, să vorbească despre vila lui Bărbuceanu, despre piscina omului, despre terenul de tenis, despre terenurile și spațiile fără număr gestionate de fostul primar liberal, ajuns multi multi miliardar! Deși, repetăm, a fost permanent un bugetar amărăștean, într-o perioada în care salariul unui profesor nu depășea 3000 de lei, iar al unui primar de comună era cam la fel. Spunem comună pentru că, la acea vreme, Ștefăneștiul nici nu visa să devină oraș!
Acum, după ani de zile în care a ultragiat comunitatea din Ștefănești, pe mână cu fosta primăriță Ioana Jenica Dumitru, Miss Autopsia vrea să se întoarcă la locul faptei!
Ceva mai tare, mai amuzant și mai ofertant nu există! Campania PNL va aduce circul în oraș! Ne vom distra minunat! Pentru că, ce-i drept, avem și cu cine!
Revenim. De câte ori va fi cazul!
D.M.D.