„Na c-a venit Ancuţa, de-o viaţă o-aşteptăm
s-avem în tot vichendul pe cin’ s-aplaudăm,
frumoasă şi focoasă, nu-ţi pare rău de bani,
şi tânără întruna, de 25 de ani.”
*Cristian SABĂU
Ca să avem parte de un motto am adaptat la Piteştii lunii octombrie 2022 textul unui cuplet pe care în anii ’70 îl prezenta la Tănase (dar şi la Boema) acea regină neîncoronată (că în perioada sa de glorie nu se purtau reginele şi prinţesele ca acum, când trăim/suportăm o adevărată inflaţie) a cupletului Zizi Şerban. O cupletistă din păcate prea repede plecată dintre noi şi mult prea rar adusă în memorie. În perioada de glorie a lui Zizi, dar şi după aceea, în genul revuistic am mai avut noi românii noroc de Horia Şerbănescu, Radu Zaharescu, Mircea Crişan, Sorina Dan, Ovid Teodorescu, Ilinca Cerbacev, George Bunea, Horia Căciulescu, Puiu Călinescu, Vasile Tomazian, Ion Lucian, Cristina Stamate, Stela Popescu, dar şi de Ştefan Bănică (seniorul). Ce vremuri… vremuri minunate când nivelul revistei îl ridicau momentele lui Grigore Vasiliu–Birlic… Da’ parcă acum nu avem stand up comedy? Chiar credeaţi că n-are lumea unde şi de cine să se râză?
Un cunoscut banc susţinea că există o foarte mică diferenţă între Bucureşti şi Piteşti şi acea diferenţă (mică-mică!) ar fi că „în Bucureşti poţi să te piteşti, dar în Piteşti nu poţi să te bucureşti”. Aşa o fi, n-avem motive să nu credem. Tot aşa (sau „tăt așe”, cum ar zice ardeleanul) între Bonsoir, Bucureşti şi Bonsoir, Piteşti diferenţa este minimă, de doar o silabă, un handicap uşor de remontat dacă punem un tu intermediar… ar merge! Ba chiar mă gândesc (profund!) că ar merge (s-o întoarcă) şi (ca) la Ploieşti…
Dacii şi românii (românii, nu romanii, că ăia s-au dus de mult) de la Davila s-au dovedit a fi nişte amfitrioni simpatici care ne-au spus poante bune şi ne-au cântat şi ne-au dansat şi ne-au evocat în cheie comică file din istoria patriei… Şi noi spectatorii ne-am distrat şi i-am şi aplaudat!
O maşinuţă cu număr ciudat şi predestinat, B99 OAE (Mulţumesc, Ramona!), ieşită-n decorul mioritic a dat iama-n mioriţele unui ciobănaş d’al nostru autohton (da’ nu cu 300 de oi, că în scena noastră abia-abia încap 4 perechi de dansatori). Şi a fost nevoie de intervenţia organului de poliţie ca treaba (şi maşinuţa, şi mioriţele) să intre pe făgaş normal. O haioasă mizanscenă simpatic prezentată de Ramona Olteanu/Ioana Podăreanu, Cornelia Niculescu/Lia Deaconu, Adrian Duță şi Puiu Mărgescu. Şi să n-o uităm pe Valeria, oiţa autohtonă, victimă inocentă a criminalei maşini, pe care poate colegii de scenă o mai plâng încă… Şi să notăm că, după câteva decenii, Teatrul Davila propune o piesă cu dubluri pe roluri.
Între Lupul dacic şi Lupa capitolina pare să se fi înjghebat un fel de coabitare artistică de bun augur (nu precum în coaliţiile politice postdecembrist-capitaliste) spre hazul spectatorului piteştean hămesit de glume bune. Şi chiar mi s-a părut că actorii care i-au întruchipat pe strămoşii noştri tradiţionali au făcut un trading absolut necesar pentru studierea personajelor. Mai exact, Cătălin Mirea s-a plimbat în Forul Roman, iar Robert Tudor s-a plimbat la Deva între cele două statui ale lui Decebal… Asta a fost, ei or fi pus temeliile, că după… vorba unor cercetători într-ale (h)istoriei (h)umorului, geto-macedonii, geto-cumanii, geto-slavii, geto-goţii, geto-gepizii (cu tot cu nevestele lor), toţi au hălăduit pe plaiurile noastre şi cu toţii s-au simţit bine… Şi să nu uităm sinteza daco-romană din glasurile reunite ale celor doi actori cântând Tu Ardeal pe versuri adaptate situaţiei…
O secvenţă foarte reuşită mi s-a părut a fi aceea cu distribuţie mai amplă pe care am putea-o încadra la First dating session (sau poate Datting first sight). Cineva (cu expertiză verificată!) susţinea că viaţa la maturitate ar fi doar o fază de tranzit constând dintr-un amor ceva mai prelungit (şi de multe ori mai oficial) situat după amorurile de instruire şi rodaj de la juneţe şi alte amoruri mai de final existenţial… Da, alea de recuperare, oblojire, lingere a rănilor cauzate (tot) de dumnealui, AMOOORRRUL. Trăiască dară relaţia fericită de cuplu modern Bad-boy – Bad-girl! Trăiască seducţia în ritm alert, în pas vioi până în pat! Ei, şi-odată ajunşi acolo, noroc şi elan de-om avea, om face noi ceva-ceva…
Patroană sau poate (numai) maestră de ceremonii la un fel de „Date at First Sight Limited”, adică ditamai firma deloc deochiată de intermediere amoroasă (contra cost evident, că doar dragostea costă), mai pe rumâneşte codoaşă multiplă, da’ mai cu ştaif şi mai deghizată în expertă a fost Anca Țurcașiu. Şi n-aveai cum să nu-i respecţi indicaţiile. Rezultatul pozitiv al acestor rapide vizionări reciproce, al acestui tip de casting multiplu ar fi forjarea unui Mindset (neapărat pozitiv, de învingător!) al dragostei care să traseze mersul rapid de la platoneală pân’la tăvăleală! Dar – s-o recunoaştem – managementul relaţiei amoroase (cu riscul inerent) nu-i tocmai simplu, cere oarece efort, precum şi ştiinţa apropierii şi interacţiunii umane. Şi chiar dacă pe termen mediu şi lung eşecul este previzibil.
În termeni revuistici s-ar putea spune că te bagi în horă, dar ai parte doar de o serie de jocuri de doi la un păhărel (sau un shot ca să priceapă tot românu’ secolului XXI) şi poate şi de o continuare într-un cadru intim… O rapidă scanare vizuală, o adulmecare şi un schimb de mesaje orale-audio completat cu oarece limbaj al trupului… Apoi rocada Eşanjism de explorare sentimental-erotică, o serie rapidă de clişee social-emoţionale. Conform regulamentului jocului, mai o vorbă bună, mai o vorbă rea, mai un compliment, mai o insultă, conversaţia se leagă/dezleagă şi duce/conduce (poate!) spre un deznodământ erotico-fericit. Totul pentru stabilirea unei relaţii funcţionale eficient(izat)e pentru maximizarea profitului erotic/sexual. Mă rog, totu-i să te ţină baierele pungii/contului şi bretelele brăcinarelor… că se aude că până şi pilulele alea albastre mobilizatoare sunt FAKE, au efect de (foarte) scurtă durată şi lasă partenera de activitate intimă numa’ derutată şi demobilizată… şi cu o expresie de nesatisfăcută greu de uitat. Ambianţă plăcută, reguli stricte (că doar azi totul e reglementat), mai toate participantele par să fie descendente din Sirenele întinsei mări (sau din Circe şi Nausicaa), acele minunate fiinţe feminine care i-au sucit minţile şi i-au paralizat voinţa lui Ulise, eroul de la Troia. Dar realizările acelor făpturi de mit par insignifiante faţă de ceea ce pot face nimfele şi sirenele mileniului III…
Şi dacă scenetele au o pondere importantă în seara de poveste, nici numerele individuale sau momentele coregrafice nu se lasă mai prejos. Atât Paula Chirilă şi Andrei Duban (care pe afiş ne arată şi drumul spre noua Mecă românească Dubai), dar şi soliştii piteşteni. Adoptată şi răsfăţată de familia trupei Davila, Anca Țurcașiu declara că „publicul reacţionează foarte frumos, noi suntem foarte fericiţi…”. Ar fi de dorit, mai spunea artista, „să înlocuim televizorul cu scena noastră care sclipeşte, are energie, un vibe minunat, te poţi încărca cu bucurie şi cu emoţie frumoasă”.
Cât despre Andrei Duban, are şi el un mesaj către piteşteni: „Este un spectacol care nu te lasă fără zâmbet pe faţă, un spectacol proaspăt care sper să se joace ani şi ani de zile. Oameni buni, veniţi şi râdeţi! Râdeţi de prostie, de minciună, de răutate, pentru că doar râzând putem învinge sistemul…”.
Reacţia publicului a fost foarte caldă, la ieşire am văzut feţe înveselite şi am auzit calificative ca minunat, foarte frumos, iar o fată (probabil liceană) a fost mai explicită: „A fost genial, efectiv genial, foarte tare!”.
Dacii şi românii.ro este un spectacol realizat cu forţe întrunite de la secţiile de dramă, revistă şi păpuşi, adică, luaţi pauşal, cântă, dansează, cupletizează şi se ţin de poante, glumesc pentru (şi cu) dumneavoastră spectatorii Ştefan GILĂ, Ionuţ MIHALCEA, Alin PETRA, Ionel DRAGOMIR, Anton DUMITRU, Bogdan FOLEA, Bogdan GIUREA, Vicențiu PERNIU, Vlad Gheorghiţă STROE, Sebastian CÎRSTEA, Constantin GUȘATU, George DIACONESCU, Alexandru-Emilian IORDACHE, Antonio Răzvan MIHĂIȚĂ, Andreea DRUGULESCU, Valentin DOBRIȚĂ, Daniel MARICESCU, Lucreţia PREDA, Vlad SANDU, Maria PASCU, Ruxandra DIMULESCU, Andreea DRAGNEA, Irinel Mirela DUMITRU, Loredana PRIOTEASA, Silviu DOBRIȚĂ, Larisa TRĂISTARU, Denisa MIKESZ, Aurelia FLOROIU, Olga PODARU, Gabriela ROȘU, George SLĂTIOREANU, Andreea BOȚÎRCĂ, Cristina MUSCALU, Mihai SAVU, Ionuț OANȚĂ, Anca ȚURCAȘIU, Andrei DUBAN (oficial!), Cătălin MIREA, Robert TUDOR, Marius BĂLAN, Claudia ZAMFIR, Paula CHIRILĂ, Ramona OLTEANU, Ioana PODĂREANU, Adrian DUȚĂ, Lia DEACONU, Cornelia NICULESCU, Puiu MĂRGESCU, Iulia PUPEZESCU, Robert CHELMUȘ, Cristi LINCAN, Cristina NEACȘU, Ana Mirela POPESCU.
Cât despre caseta tehnică a responsabililor cu cele ce se întâmplă pe scenă, structura, arhitectura, textura şi mişcarea, vorbirea, cântarea, dansarea, aceasta este alcătuită din Cezar GHIOCA (regia artistică autentică şi specializată pentru revistă), Cristina CIUCU (scenografia), Galea BOBEICU (coregrafia), Dan DIMITRIU (direcţia muzicală), Gabriel BUCĂTARU (regia tehnică), Narcisa MAZILU (sufleor), Cristian ILINA, Eduard IORDACHE, Cristian Ion NICA şi Cătălin CĂLIN (light&sound), Ancuța DIAC (recuziter), Rodica SOARE şi Constanţa MIU (cabiniere).
Între revistă şi şuşanea, linia de demarcaţie e foarte subţire, dar cu aceşti daci şi români de pe scena de la „Davila” n-a fost în niciun moment în pericol de a cădea în păcatul scăderii performanţei artistice (tehnic vorbind/scriind). Fiind un spectacol de revistă, nu se putea să nu avem parte de citate şi aluzii la musical-uri celebre de pe Broadway şi de la Hollywood („Chorus Line” şi „Chicago”, parcă-l vedeam pe Richard Gere). Chiar este un spectacol de revistă „ca la mama ei”, cum se lăudau în prezentare furnizorii de bună dispoziţie, adică mai-marii teatrului piteştean. Vocea insinuant-provocatoare şi silueta provocator-unduitoare a Ancăi Țurcașiu, acel vis romantic (sau erotic) al multor băieţi/bărbaţi (dar poate şi fete/femei, că acum e voie de la poliţie, cum ar zice nenea Iancu) din ultimele două (ei hai, chiar trei) decenii, nu pot să nu răscolească amintiri/trăiri/proiecţii în public (mai ales în partea masculină a publicului!). Parte a publicului fiind, nu se poate să nu captaţi – vorba Ancuței – un vibe pozitiv, adicătelea o stare de bine să vă inunde suflet şi trup nu doar pe durata spectacolului, ci să persiste şi după… măcar vreo săptămână (tot vorba Ancuței).
***
Păzea, vin Ancuța&Andrei să vă-nveselească, sunteţi invitaţi la bună-dispoziţie! Aveţi curaj? Atunci demonstraţi-l prin ocuparea fotoliilor din sala cea mare şi primitoare a Teatrului Davila! Teatrul Davila vă aşteaptă la (încă) o seară de poveste! Grăbiţi-vă, locurile sunt limitate! Acest Bonsoir, Pitești, sau Good Evening, Piteshti în limba mondializării, vrea să vă bine-dispună. Veniţi de luaţi de la scenă VIBE-ul acela de poveste de care vorbea Ancuța! Iar de nu vreţi, voi pierdeţi, pa, la revedere, Good Night, Piteshti, good night… Şi – ca să-l citez pe „vestitorul” teatrului parizian Huchette! – vă rog să nu uitaţi ca la ieşirea din sala de spectacol să vă deschideţi telefoanele mobile!
