Eduard Gabriel Panait îşi cere iertare argeşenilor pe care i-a înjurat ca la uşa cortului: „Îmi cer scuze public tuturor persoanelor care s-au simţit jignite de postare şi de comentariul meu!”

0
826
  • Conducerea Ramada dezvăluie că personajul nu mai lucrează la hotel de un an şi jumătate (deşi pe facebook el susţine că este EVENT MANAGER la Ramada Piteşti!)

Am prezentat ieri cazul unui puştan obraznic şi agresiv, Eduard Gabriel Panait, care, într-un moment de delir inexplicabil, a insultat zeci şi zeci de mii de argeşeni care au votat cu PSD la alegerile parlamentare, numindu-i boşorogi oligofreni, bătrâni sifilitici etc.

Am primit la redacţie punctul de vedere al conducerii Hotelului Ramada Piteşti, precizări pe care le publicăm integral.

În ceea ce ne priveşte, salutăm trezirea la realitate a junelui Eduard care, cu aceeaşi mânuţă cu care a scris abjecţiile acelea sinistre la adresa atâtor părinţi şi bunici, a rectificat şi şi-a cerut scuze:

Îmi cer scuze public faţă de toate persoanele care s-au simţit jignite de această postare sau de comentariul meu! Nu am nicio afinitate politică şi nu reprezint interesele niciunui partid!”.

  1. Sperăm că ţi-a venit mintea la cap. A doua oară promitem că va fi mult mai contondent.

În ceea ce priveşte poziţia conducerii Ramada, n-avem comentarii de făcut. Cu excepţia faptului că n-a fost vorba nicio secundă de un atac din partea noastră la adresa companiei, pentru că în mod evident nu poate exista culpa cuiva de la Ramada în legătură cu postările cretinoide ale unuia care a lucrat sau lucrează la hotel.

Culpa Ramada ar fi intervenit doar dacă ar fi menţinut în funcţie un individ care ar fi scris astfel de blestemăţii la adresa a zeci de mii de argeşeni. Cum Eduard Gabriel Panait nu mai lucrează la Ramada, ci doar se laudă cu asta pe facebook, pentru noi subiectul este închis.

Cât despre libertatea de opinie, chestiunea este un pic mai nuanţată decât spune doamna Denisa Dumitru. Credeţi că, dacă un francez detaşat la Automobile Dacia ar spune public că românii, colegii lui, sunt oligofreni şi sifilitici, s-ar putea ascunde după libertatea de exprimare, sau ar fi trimis acasă a două zi? Dar, repet, e doar o chestiune de nuanţă. Respectăm brandul Ramada, unde am petrecut momente frumoase, şi respectăm încă şi mai mult familia Dumitru, un simbol al afacerilor făcute în mod corect şi responsabil în Argeş.

Iată poziţia RAMADA Piteşti:

Către Ziarul de Argeş,

În atenţia domnului Dan Marius Donoiu,

Domnule Director,

Luând act de materialul postat în publicaţia online Ziarul de Argeş cu titlul

„Un manager de la Ramada Piteşti îi înjură pe facebook pe cei care au votat cu Liviu Dragnea şi PSD: Persoane de un mental precar, boşorogi, oligofreni, bătrâni sifilitici!”,

În numele Ramada Piteşti, fac următoarele precizări:

Domnul Eduard Gabriel Panait nu mai este angajat sau colaborator al Ramada Piteşti din data de 14 martie 2015, adică de peste un an jumătate. Consider, în aceste condiţii, că datele furnizate către public nu reflectă o situaţie reală şi aduc atingere, fără suport, Hotelului Ramada Piteşti. Actualizarea informaţiilor personale şi profesionale din profilul de Facebook al unei persoane nu reprezintă responsabilitatea companiei şi nu trebuie să atragă utilizarea numelui nostru, fără verificare prealabilă, în articole media de tipul celui publicat de dumneavoastră.

Sub sigla Ramada Piteşti ne străduim să le oferim servicii la un anumit nivel profesional (impus atât de către brandul pe care îl reprezentăm, cât şi de propriile noastre exigenţe) tuturor clienţilor, fără partizanate sau pasiuni de ordin politic sau de altă factură.

Am demonstrat în toţi anii de activitate că putem fi un partener serios pentru oricare formaţiune politică în activităţile şi evenimentele pe care le organizează. Dezideratul nostru este să acţionăm detaşat, profesionist, fără a ne implica în niciun fel în competiţiile electorale, fără a aborda atitudini partizane şi fără a asocia numele Ramada unui curent sau unei formaţiuni politice.

În egală măsură respectăm dreptul la opinie al oricărei persoane – client, partener sau angajat Ramada – atâta timp cât acestea nu interferează în niciun fel cu activitatea profesională şi nu sunt implicate canalele noastre oficiale de comunicare.

Toţi angajaţii noştri cunosc şi respectă aceste reguli. În sens invers, noi respectăm libertatea de gândire şi opinie pe care o au în afara spaţiului profesional. Nu considerăm firesc să impunem cenzurarea lor şi nici să permitem, mai departe de asta, asocierea unor opinii sau exprimări personale cu brandul Ramada.

Vă stăm la dispoziţie oricând pentru verificarea/documentarea informaţiilor pe care doriţi să le publicaţi şi care au relevanţă pentru public, pentru clienţii şi partenerii noştri.

În ceea ce priveşte situaţia creată, având în vedere caracterul nereal al datelor furnizate şi atacul fără motiv asupra companiei pe care o reprezint, vă rog să identificaţi soluţia editorială care permite corectarea acestora în spaţiul public, având convingerea că şi dumneavoastră, ca şi noi, doriţi ca cititorii publicaţiei Ziarul de Argeş să primească informaţii corecte în abordare şi reale în conţinut.

Cu respect,

Denisa Dumitru, General Manager