Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș (DGASPC Argeș) a anunțat astăzi finalizarea proiectului „Centru RESPIRO pentru Persoane Adulte cu Dizabilități”, derulat în perioada 18 octombrie 2022 – 30 noiembrie 2023, conform Convenției de finanțare nr. 15.850, încheiată cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.
Finanțarea proiectului
Proiectul a fost finanțat prin Programul de Interes Național „Înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză și locuințe protejate”, destinat sprijinirii dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilități și prevenirii instituționalizării acestora. Cofinanțarea a fost asigurată de Consiliul Județean Argeș.
Valoarea totală a proiectului este de 1.020.800 lei, dintre care:
- 828.000 lei finanțare nerambursabilă de la bugetul de stat;
- 192.800 lei cofinanțare asigurată din bugetul Consiliului Județean Argeș.
Obiectivele proiectului
- Obiectiv general: Dezvoltarea serviciilor sociale în județul Argeș prin înființarea unui centru respiro destinat persoanelor adulte cu dizabilități, pentru a sprijini depășirea situațiilor dificile, menținerea potențialului personal și prevenirea instituționalizării.
- Obiectiv specific: Crearea unui centru respiro cu o capacitate de 4 locuri, pentru a răspunde nevoilor individuale ale persoanelor cu dizabilități aflate în îngrijirea asistenților personali, tutorilor sau membrilor familiei.
Centrul RESPIRO pentru Persoane Adulte cu Dizabilități a fost dotat și accesibilizat conform normativelor și standardelor în vigoare. Structura centrului include:
- 4 dormitoare;
- 1 cameră de zi;
- 4 băi accesibilizate;
- 1 grup sanitar;
- 1 bucătărie cu spațiu de servit masa în regim open-space;
- 1 cameră pentru personalul de îngrijire și supraveghere;
- Spații de depozitare.
Servicii oferite în cadrul centrului
Centrul RESPIRO asigură o gamă largă de servicii, inclusiv:
- Găzduire temporară;
- Asigurarea hranei;
- Asistență medicală;
- Consiliere socială și psihologică;
- Activități de îngrijire personală și suport zilnic;
- Informare și suport pentru beneficiari și familiile acestora.
Impactul proiectului
Centrul RESPIRO, un serviciu rezidențial unic în România, oferă îngrijire și asistență 24/7 pentru persoanele adulte cu dizabilități. Acesta vine în sprijinul familiilor sau reprezentanților legali care întâmpină dificultăți temporare în îngrijirea acestora, oferindu-le o pauză bine-meritată de la responsabilitățile zilnice.
Implementarea acestui proiect contribuie la reducerea stresului și izolării resimțite de familiile persoanelor cu dizabilități, prevenind astfel cazurile de instituționalizare.
Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș:
„Crearea acestui centru este o inițiativă fără precedent în județul Argeș. Am demonstrat că, prin perseverență și colaborare, putem să oferim servicii de calitate celor care au cea mai mare nevoie de ele. Este o investiție pentru oamenii care au cu adevărat nevoie de sprijin, o investiție în comunitate.”
Romi Mihăescu, secretar general al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități: „Felicit echipa care a implementat acest proiect unic la nivel național. Este o realizare extraordinară care poate servi drept model pentru alte județe.”