Tribunal sau pluton de execuție? Toți penalii și corupții României, cu șpăgi de milioane de euro și amante angajate prin fraudă sunt liberi, doar Ion Georgescu, primarul Mioveniului stă în arest, deși toate probele îi susțin nevinovăția!

0
142

Primarul din Botosani, Cosmin Andrei, a fost pus vineri sub control judiciar de procurorii DNA dupa ce a trucat un concurs de angajare în primarie pentru a-i face loc amantei sale.

In data de 25 august 2021, inculpatul Andrei Cosmin-Ionut, în calitate de primar al municipiului Botoșani, ar fi remis lista cu subiectele propuse de către membrii comisiei, unei candidate la postul de „consilier clasa I, grad profesional superior” scos la concurs de instituția pe care o conducea. Ca urmare a acestor demersuri, la data de 26 august 2021, persoana respectiva ar fi promovat concursul si ar fi ocupat, in mod fraudulos, postul respectiv.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a fost plasat sub control judiciar, pentru luare de mită și fals în declarații, în dosarul în care DNA a făcut joi mai multe percheziţii, inclusiv la sediul CJ.

Iulian Dumitrescu este acuzat că a primit mită 16 milioane de lei de la un om de afaceri.

Ion Georgescu, primarul orașului Mioveni a fost condamnat de Tribunalul Argeș la alte 30 de zile de arest la domiciliu! (Știu, i-a fost prelungită măsuira arestării preventive la domiciliu, dar tot o condamnare este!)

În comparație cu cei doi, a căror vinovăție este deja probată, unul fiind dovedit că a trucat un concurs de angajare pentru amanta lui, celălalt fiind dovedit că a încasat, sub formă de mită, sume uriașe de bani, pe care i-a tocat pe zeci de concedii, pe bijuterii scumpe, pe un Lamborghini etc., primarul de la Mioveni este acuzat de un extrem de dubios trafic de influență, care nu s-a realizat și pentru existența căruia nu s-a prezentat nicio probă!

Ion Georgescu, repet, a refuzat categoric o mită de 20 000 de euro pe care denunțătorul, milițianul șpăgar Valerică Nicolae a încercat să i-o ofere de zece ori! Spun milițian șpăgar pentru că denunțătorul a oferit mită, mult înainte de a deveni martor protejat și informator DNA.

Ion Georgescu, primarul Mioveniului, a refuzat MITA, asta e dincolo de orice dubiu! Dacă n-o refuza, ar fi luat banii! A avut nenumărate ocazii, dar n-a făcut-o! Putea să ia banii cum a luat și ÎMPRUMUTUL de 10 000 de euro, bani pe care i-a restituit la data convenită și în maniera solicitată de Valerică Nicolae, fost penal anchetat de DNA într-un dosar de achiziționare de echipamente pentru Poliția Locală!

Și cu toate astea, omul care n-a făcut nimic, Ion Georgescu, este ținut arbitrar în arest, în timp ce corupții adevărați își fac în continuare de cap în libertate, sub control judiciar!

De vină sunt, indubitabil în acest caz, magistrații penaliști de la Tribunalul Argeș care s-au pronunțat pe solicitările DNA în acest dosar, judecători care au transformat instituția într-un pluton de execuție!

Doar după mare scandal au aprobat, săptămâna trecută, permisiunea ca primarul Ion Georgescu să părăsească, în perioada 12.02.2024-16.02.2024, imobilul în care execută măsura arestului la domiciliu pentru a se deplasa la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila din Bucureşti pentru a se interna, în vederea efectuării unor investigaţii medicale! Pentru că edilul, nevinovat atât în conformitate cu prevederile Constituției României, cât și din analiza probelor (in)existente la dosar, este un om cu grave probleme de sănătate (cardiac, operat pe cord, cu stenturi introduse anul trecut etc.!), probleme care s-au agravat în urma abuzurilor la care a fost supus în ultimele luni!

Aceiași magistrați de la Tribunalul Argeș i-au acordat doar 3 ore primarului Georgescu să-și vadă părinții și, aproape imposibil de crezut și de acceptat, i-au interzis să-și vadă socrii!

Asta repet, deși omul n-a făcut nimic, n-a luat niciun ban, n-a trucat niciun concurs de angajare și n-a comis niciun sâmbure de trafic de influență, spre deosebire de președintele Consiliului Județean Prahova, de primarul din Botoșani și de alte persoane mult mai importante, cercetate sub control judiciar sau chiar în stare de libertate!

Curtea de Apel Pitești judecă și are obligația morală să aprobe, pe 5 februarie, cererea de strămutare a dosarului lui Ion Georgescu la o (altă) instanță, fiindcă la Secția Penală a Tribunalului Argeș nu există respect pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, pentru prezumția de nevinovăție, pentru demnitatea umană, pentru viața și reputația până acum fără pată a unui om care a transfomat o comunitate într-o oază de dezvoltare!

Și dacă tot vorbim de Valerică Nicolae, ar trebui ca magistrații, ca să se lămurească în legătură cu persoana și credibilitatea martorului denunțător, să solicite relații de la DNA în legătură cu existența unui dosar penal în care a fost cercetat Valerică Nicolae (în perioada de tristă amintire în care tăia și spânzura Tudor Pendiuc, angajatorul și protectorul său!) și la Academia de Studii Economice București (ASE), referitoare la diploma cu ajutorul căreia a reușit denunțătorul să primească, pe vremuri, gradul de maior.

Diplomă pe care o publicăm în facsimil și despre care există grave suspiciuni că ar fi falsă! Aș putea să spun certitudini, dar n-aș dori să fur plăcerea judecătorilor să constate ei acest lucru!

D.M.D.