PMP Argeș îşi bate joc de argeşeni cu candidaturile a doi foşti pesedişti, Cristian Diaconescu şi Nichifor Bălan, a unei neveste de puşcăriaş, Alina Frătică, şi a unui afacerist extrem de controversat, Cătălin Bulf!

0
349

17-noi-pmp-arges-1„Ziarul de Argeş” l-a acuzat în repetate rânduri pe fostul miliţian Dănuţ Dinu că este cel mai penibil candidat din judeţ. Ei bine, ne găsim astăzi în ingrata situaţie să rectificăm: cei de la PMP Argeş sunt, în bloc, deţinătorii titlului! Dacă Dinu devine penibil prin infantilismele pe care le spune, prin ţinutele de gunoier sau de gigoloi sexos pe care le poartă ca să atragă voturi şi le etalează pe facebook, cei de la PMP nici măcar nu trebuie să deschidă gura. Simpla lor asociere pe liste, pe machete electorale şi pe afişe îi transformă în glumele proaste ale actualei campanii electorale.

Concret, cine sunt cei cu care PMP Argeș se luptă din greu să treacă pragul de 5%?

La Camera Deputaţilor, pe primele două locuri se află Cătălin Bulf – afacerist extrem de controversat, celebru pentru acuzaţiile aduse de funcţionari ONU potrivit cărora a încălcat embargoul impus Irakului, celebru pentru firmele pe care le cumpăra funcţionale şi apoi le lăsa în moarte clinică, celebru pentru iubirile cu fel de fel de secretare pe care le lăsa gravide şi cu care se judeca ulterior pentru copii şi pensie alimentară, celebru pentru asfaltarea de aproape 80 de miliarde de la Poiana Lacului (care s-a dus… de suflet peste iarnă, lăsând comuna îndatorată pentru un deceniu!) – şi Alina Frătică, soţia infractorului Florin Frătică.

Alina Frătică a ajuns în politică mai mult forţat, fiind soluţia de avarie la îndepărtarea forţată din funcţia de primar a lui Florin Frătică, prin votul brădenilor, şi din funcţia de viceprimar, prin decizia iminentă a instanţelor de judecată, pe rolul cărora fostul primar de la Bradu are mai multe procese penale pentru spălare de bani, evaziune fiscală, abuz în serviciu, mită electorală etc. De altfel, Frătică Florin a stat deja mai multe luni la puşcărie în arest preventiv, pregătindu-se oarecum pentru anii grei de temniţă la care va fi condamnat în foarte scurt timp!

Repetăm, PMP Argeș are greutăţi reale să treacă pragul electoral având în vedere că este un partid odios, înfiinţat de un nenorocit, Băsescu Traian, care a distrus practic România, fiind artizanul tăierilor de salarii şi pensii, al creşterii TVA-ului, al desfiinţării a peste 500.000 de locuri de muncă, al închiderii a sute de spitale etc. Aşadar, Alina Frătică nu speră la deputăţie, ci doar îşi creează notorietatea necesară pentru a câştiga Primăria Bradu atunci când se vor face alegeri pentru funcţia de primar. Ca o paranteză, va pierde graţios, pentru că familia Frătică trebuie ţinută departe de banul public!

17-noi-pmp-arges-2La Senat, pe primele locuri se află doi traseişti, ambii foşti membri PSD. Primul este Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe PSD, ulterior consilier prezidenţial al lui Băsescu Traian. Omul este lipsit de orice carismă, fiind la fel de spectaculos ca o ploaie de toamnă. După cum se vede din facsimilul publicat de noi astăzi, Cristian Diaconescu pare şi un pic deranjat la mansardă, doar aşa putându-se explica declaraţia sa libidinoasă prin care îl asigură pe şeful său scelerat, Traian Băsescu, că în Argeş lucrurile merg foarte bine, existând un singur partid, şi anume PMP! Săracu’ de el!

Al doilea aspirant la un fotoliu de senator este Nichifor Bălan, ex-PSDR, ulterior PSD, apoi UNPR şi, în final, eşuat în PMP. Supranumit „Omu’ negru” în UNPR Argeş, Bălan este un senzaţional aburitor, fiind celebru pentru asigurările pe care i le dădea fostului său şef, senatorul Iulian Cristache, că UNPR Argeş va face lejer 5% şi va intra în Consiliul Judeţean Argeş. Rezultatul a fost însă sub 2,5%, aşa că nici măcar banii investiţi n-au putut fi recuperaţi! În politica argeşeană umblă o vorbă: te-ai asociat cu Bălan, tot ce vrei să faci e-n van!

În încheiere, o dovadă spectaculoasă a megalomaniei acestor politruci. În mintea lui, Cătălin Bulf este „liderul opoziţiei argeşene”?!! Aşa este pomenit în articolele publicitare, spre hazul argeşenilor sănătoşi mintal.

Bulf tată, tu ai 5% din voturi. Pricepi? Eşti un fel de pielea p…oliticii argeşene! Liderul opoziţiei este senatorul Şerban Valeca, deoarece PSD este principalul partid de opoziţie. Tu parcă ai fi musca la arat, te lauzi nu cu ce n-ai făcut, ci cu ce nu eşti!

Vom reveni!

Băsescu la puşcărie!

D.M.D.