Pasiune, talent și răsplată pentru două tinere cu rezultate excepționale

0
72

În perioada 14–17 august 2025, două tinere cu rezultate remarcabile la învățătură, din cadrul Complexului de Tip Familial „Dumbrava Minunată” – DGASPC Argeș, au avut parte de o experiență de neuitat: o excursie la Eforie Sud.

Activitatea a fost organizată în baza parteneriatului dintre DGASPC Argeș și Asociația Lindenfeld, în colaborare cu „Dance Flow Academy”, prin Programul „Ajungem MARI”. Scopul inițiativei este de a sprijini și motiva tinerii aflați în sistemul de protecție specială, oferindu-le oportunități de dezvoltare personală, culturală și educațională.

Cele două participante, membre ale „Dance Flow Academy”, au luat parte la ateliere de dans și activități artistice menite să stimuleze dezvoltarea personală, exprimarea emoțională, responsabilitatea individuală, spiritul de echipă și integrarea socială prin intermediul artei.

Pe lângă beneficiile educaționale, sociale și personale, această experiență a adus și momente de relaxare și bucurie — o adevărată recompensă pentru curajul, ambiția, implicarea și dorința lor de a progresa.

Această acțiune este o dovadă că, atunci când instituțiile și comunitatea colaborează, viețile tinerilor pot fi schimbate în bine.

Conducerea DGASPC Argeș felicită cele două tinere pentru implicare, seriozitate, perseverență și rezultatele deosebite obținute la învățătură, urându-le zile pline de satisfacții și momente frumoase de relaxare.