Participarea tinerilor din cadrul D.G.A.S.P.C. Argeș la atelierul „Angajabilitate” – Proiectul „Tineri de Viitor”

0
72

În cadrul parteneriatului dintre D.G.A.S.P.C. Argeș și Asociația The Social Incubator, prin proiectul „Tineri de Viitor” – inițiativă ce are ca scop sprijinirea tinerilor în procesul de integrare în viața independentă – un grup de copii și tineri aflați în sistemul de protecție specială au participat, alături de specialiști ai instituției, la un atelier cu tema „Angajabilitate”. Evenimentul s-a desfășurat pe 28 august 2025, la Centrul de Logopedie Littlekids din Pitești, județul Argeș.

Atelierul a avut un caracter interactiv și a urmărit dezvoltarea abilităților de comunicare, empatie, spirit de echipă și încredere în sine. Prin jocuri de grup, exerciții de reflecție personală și activități de dezvoltare emoțională, participanții au fost încurajați să își exprime ideile, să își asculte colegii și să colaboreze într-un mediu sigur și prietenos.

Scopul principal al întâlnirii a fost acela de a-i sprijini pe tineri să conștientizeze competențele pe care le dețin și să își dezvolte noi instrumente pentru integrarea pe piața muncii. Astfel, aceștia au învățat cum să redacteze un Curriculum Vitae eficient, au exersat interviuri de angajare, au discutat despre cerințele actuale ale pieței muncii și au explorat oportunități de creștere personală și profesională.

Atelierul a pus accent pe dialog deschis, exprimare autentică și îmbunătățirea relațiilor interpersonale, oferind tinerilor un spațiu inspirațional, bazat pe valori precum implicare, perseverență, ascultare activă, autenticitate, încredere și respect reciproc.

Experiența a fost primită cu entuziasm de participanți, care au apreciat atmosfera relaxată și exercițiile menite să îi provoace să reflecteze asupra propriei identități și asupra direcțiilor de viitor. Mulți dintre ei au subliniat importanța unor astfel de activități constructive, considerând atelierul o experiență valoroasă ce le-a consolidat încrederea în sine, dorința de a învăța și interesul pentru educație și carieră.