Primăria orașului Mioveni a demarat proiectul de investiții „Amenajare zonă de agrement bloc R3–R4”, un obiectiv important destinat modernizării și reconfigurării spațiilor de recreere pentru locuitorii orașului.
Noua zonă de agrement va avea o suprafață totală de 1.975 mp și va include:
- un spațiu de joacă modern, acoperit cu tartan (748 mp);
- alei pietonale pavate, cu lățimi între 2 și 3 metri (768,5 mp);
- postamente ornamentale din beton;
- spații verzi reamenajate și plantări decorative;
- 28 de bănci pentru odihnă, de 3 și 4 locuri.
Valoarea totală a investiției este de 1.641.013,80 lei (TVA inclus), din care 1.070.944,09 lei reprezintă construcții și montaj.
Lucrările au fost demarate, iar termenul de finalizare este de 3 luni de la data începerii execuției.