*Cristian SABĂU
„Ziarul de Argeş” a publicat de-a lungul a aproape două decenii câteva zeci de articole despre evenimentul cultural argeşean cel mai cunoscut la nivel mondial, „Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş”. Sperăm să mai publicăm şi pe viitor, deşi, din 13 februarie 2022, principalul autor al acestui important eveniment internaţional a trecut într-o altă dimensiune, nu ştim cât de poetică…
Când acum vreun sfert de veac l-am cunoscut personal pe autorul Scribului şi al lui Ioan Metaforă, mi-a fost greu să-l citesc. Îl ştiam mai mult din povestirile altora, din ce mai citisem… Auzisem şi citisem despre el atunci când i-a apărut volumul de debut Iadeş, volum perceput ca o revelaţie prin anii ‘60-‘70. Oriunde în ţară unde am călătorit mult, în mediile literare eram întrebat despre el şi despre soaţa sa întru poezie şi familie, Carolina Ilica. Nu prea ştiam ce să răspund. Era clar că el, care era îngrozitor de riguros, nu-şi prea dorea (încă) un amic aparent jovial şi (poate) superficial. Era închis ca într-o carapace într-un univers propriu din care ieşea doar pentru strictul necesar. Adică interacţiuni şi legături interumane puţine, strict monitorizate şi autorestricţionate, absolut necesare supravieţuirii într-o societate cu grad sporit de ostilitate. Au fost necesari doi-trei ani, multe cafele (pentru el, numai turceşti), mulţi litri de vin şi sute de poeme traduse ca să ne împrietenim, să ne vizităm, să petrecem nopţi de poveşti şi de confesiuni. Şi, să nu uit, din partea lui şi multe pachete de ţigări…
Am văzut un comentariu tembel (pe facebook, unde altundeva?) în care autorul îl acuza că ar fi fost demnitar comunist… Nu este adevărat, n-a fost nici măcar membru PCR! Dacă a avut vreo demnitate, aceea a fost doar în cadrul breslei scriitoriceşti, la USR, în ale cărei foruri de conducere a fost ales (de câteva ori) de colegii săi întru condei. Este – probabil – cel mai tradus scriitor român pentru ale cărui traduceri nu s-au folosit banii (publici ai) Institutului Cultural Român…
Născut în 26 septembrie 1947, în satul Brăteşti de lângă Curtea de Argeş, în 1971 a absolvit Facultatea de Critică de Teatru, Film şi Televiziune din cadrul I.A.T.C. „I.L. Caragiale“. Din 1967 (de la 20 de ani!) a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR). Pe parcursul întregii existenţe pământeşti, şi înainte, şi după 1989, a trăit exclusiv ca scriitor profesionist, ca traducător şi editor. Este prezent în peste 25 de antologii de poezie şi proză română contemporană apărute în ţară şi în străinătate. A publicat 17 cărţi de poezie, 10 romane şi volume de nuvele, 6 cărţi de poezie şi proză pentru copii şi tineret, 3 drame şi 2 volume de eseuri; a tradus în limba română peste 170 de volume de literatură. A fost invitat şi a beneficiat de burse sau stagii de lucru oferite de instituţii culturale în S.U.A., R.F. Germania, Italia, Iugoslavia (dar şi – după destrămarea Iugoslaviei – în Serbia, Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, R. Macedonia), Grecia, Turcia, Egipt, Cipru, Georgia, Armenia, Uzbekistan, Spania, Tunisia, Columbia, Azerbaijean etc. A fost invitat şi a participat la Festivalurile Internaţionale de Poezie de la Struga (R. Macedonia), Sarajevo (Bosnia şi Herţegovina), Budva (Muntenegru), Veles, Tetovo (R. Macedonia), Las Palmas (Spania), Bagdad (Iraq), Medellin (Columbia), Smederevo, Belgrad, Negotin (Serbia), Jedlienne (Tunisia), Krdjali (Bulgaria), Zagreb (Croaţia), Lesbos (Grecia), Izmir, Ordu şi Istanbul (Turcia) etc. În 1991 a fondat Editura Orient-Occident având ca principal ţel publicarea cărţilor de poezie. A fost preşedinte al Festivalului Internaţional Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş (fondat în anul 1997 împreună cu poeta Carolina Ilica) şi al Fundaţiei şi Organizaţiei Culturale Academia Internaţională Orient-Occident (Curtea de Argeş) pe care a întemeiat-o tot împreună cu poeta Carolina Ilica (1998).
Într-un 13 februarie nenorocit, un prieten jurnalist mi-a dat „ştirea tristă a zilei”: a murit Dumitru M. Ion! A fost ca un şoc electric, deşi, având în vedere starea sa precară de sănătate din ultimii ani, ne puteam aştepta la vestea asta în orice moment…
A murit un om, un poet adevărat, care n-a ţinut la onorurile oficiale, s-a mulţumit cu reuniuni ale prietenilor şi colaboratorilor apropiaţi. A murit un poet, dar se clatină o instituţie. Pentru că Dumitru M. Ion a înfiinţat o academie de poezie. A înfiinţat împreună cu Carolina Ilica o fundaţie culturală, o „Societate Academică Internaţională” cu program furnizat deja din denumirea oficială Orient-Occident. Au fost destui cei care au ironizat termenul de academician pe care şi-l ataşa uneori numelui. Un nume care cuprindea neapărat iniţiala M (Carolina îi zicea chiar M.Ion). Dar academician chiar asta înseamnă, argumenta poetul, membru al unei societăţi academice. Doar cei care au fost parte în activităţile Academiei Internaţionale Orient-Occident pot avea dimensiunea adevărată a activităţii culturale care se desfăşura în organizarea acestei instituţii private. Pentru că, precum mai toţi artiştii mari, Dumitru M. Ion era orgolios. Era orgolios şi n-ar fi suportat să facă ceva conform unor indicaţii venite de sus, pe canale oficiale, chiar dacă răsplata materială ar fi fost importantă. Dimpotrivă, Dumitru M. Ion şi Academia sa au propus programe culturale care, pentru că au fost considerate valoroase, au fost (parţial) susţinute din fonduri publice.
Personal, pe lângă amiciţia de un sfert de veac, îi datorez lui Dumitru M. Ion cunoaşterea poeziei Balcanilor şi a spaţiului arab. Nu degeaba academia înfiinţată de cuplul de poeţi Carolina şi Ion se numeşte Orient-Occident. Seduşi de confortul şi tehnologiile Vestului, noi românii am uitat să privim spre fabuloasa lume orientală. Dumitru M. Ion era îndrăgostit de Balcani, se considera în Serbia, în Macedonia sau în Muntenegru ca fiind acasă. Era îndrăgostit de Georgia, de anumite zone din Italia, dar oraşul care i-a plăcut cel mai mult era Istambul. Şi făcuse aceste alegeri de suflet după ce cutreierase – pe îndelete – prin lumea asta. Cred că prima ieşire în lumea internaţională a poeziei a fost la Moscova pe când nu împlinise 20 de ani…
Şi de-atunci a fost un obişnuit al marilor festivaluri poetice, festivalul organizat de academia sa – „Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş” – aflându-se, conform criteriilor internaţionale de evaluare, în top 5, adică în primele 5 festivaluri de poezie din lume. Această clasificare onorantă a şi atras an de an poeţi de mare valoare. Şi faptul că am avut posibilitatea să-i cunosc pe unii dintre aceştia i-l datorez lui Dumitru M. Ion, „tovarăşului academician Ion” cum îl mai alintam câteodată.
Dumitru M. Ion a fost un om cu adevărat liber, şi în socialism, şi în capitalism. N-a fost îndatorat niciunui partid, niciunei mişcări politice, şi-a păstrat independenţa şi s-a bucurat de ea pentru a face şi a împrăştia în cele patru vânturi literatură bună, dar mai ales POEZIE BUNĂ!
A murit un OM, un POET, dar se clatină o instituţie care sper să reziste. Măcar pentru că în acea instituţie, în ACADEMIA sa, poetul Dumitru M. Ion şi-a zidit sufletul. Adio, Prietene POET! Sper să-ţi fie pe-acolo pe unde-ai ajuns măcar cum îţi era în vremurile fericite de la Stambul!
