În data de 6 martie 2025, beneficiarii C.L.P. Buzoești care sunt angajați au făcut un pas semnificativ către independență! Aceștia au călătorit singuri cu maxi-taxi de la Complexul de Locuințe Maxin Protejate Buzoești până în Municipiul Pitești, unde au fost întâmpinați de specialiștii din cadrul C.S.P.D. Pitești. Totodată, au utilizat transportul public local pentru a se deplasa prin oraș.
În cadrul vizitei, au explorat Argeș Mall, Kaufland, Auchan și Jumbo, gestionându-și cumpărăturile în mod autonom și luând decizii responsabile privind produsele achiziționate. Această experiență le-a oferit ocazia de a-și exersa abilitățile de organizare, autonomie și luare a deciziilor în viața de zi cu zi.
Prin astfel de activități practice, îi susținem în dezvoltarea personală și îi încurajăm să continue pe drumul spre o viață cât mai independentă!