Deși este doar studentă în anul I la Regie Film și TV la Universitatea Hyperion București, Alexandra a câștigat deja marele premiu la Cannes World Film Festival Remember The Future, la două secțiuni din cele trei la care a intrat în finală, cu filmul documentar „Contra Timp”/ „Against Time”. Filmul are ca temă relația de prietenie și iubire dintre salvamontiști și câinii de avalanșă, dar și părțile mai puțin cunoscute și obstacolele pe care salvatorii montani și câinii le întâlnesc în viața de zi cu zi. Proiectul a fost realizat în colaborare cu Salvamont Argeș.
Astăzi, 17 mai 2023, Alexandra Manda s-a întâlnit cu președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, cu vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu, cu directorul Salvamont Argeș, Ion Sănduloiu, care a venit împreună cu Helios, primul câine de avalanșă din România.
,,Argeșul are tineri talentați, ambițioși, instruiți, educați în spiritul cunoașterii, ce ne fac mândri că suntem argeșeni și români, așa cum ești și tu Alexandra și te felicităm pentru premiile obținute! Și noi, Consiliul Județean Argeș, prin Legea 350/ 2005, cofinanțăm proiecte ale tinerilor talentați, iar an de an am mărit bugetele alocate acestor proiecte. Te așteptăm și pe tine, pentru sesiunea viitoare, cu proiecte eligibile, din domeniul tău de activitate”– Ion Mînzînă, președinte C.J. Argeș.
,,Ne-am bucurat atunci când am aflat că ai câștigat și să știi că am fost alături de tine. Este un lucru cu care ne mândrim și noi ținând cont și de faptul că protagoniștii au legătură direct cu Consiliul Județean Argeș. Felicitări și la cât mai multe premii și în viitor!” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte C.J. Argeș.
,,Premiul obținut de Alexandra este o formă de recompensă și pentru cățelușa Dara, cea care a pus bazele unui sistem care nu exista la noi în țară – câinii de salvare a victimelor avalanșelor, împreună cu Helios – primul câine specializat din țara noastră, tot al Salvamont Argeș. Din nefericire, cățelușa Dara a plecat în raiul animalelor la sfârșitul lui 2022” – Ion Sănduloiu, director Salvamont Argeș.
Alexandra Manda a fost și elevă a Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, instituție finanțată de Consiliul Județean Argeș, și este absolventă a Liceului de Artă “Dinu Lipatti” din Pitești.