De asemenea, au fost prezenți președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, vicepreședintele Marius Nicolaescu, directorul Muzeului Județean Argeș, Cornel Popescu, precum și echipa de proiect din cadrul C.J. Argeș.
,,Se tot spune că lucrurile se mișcă mai greu la stat. Ei bine, iată că se poate și altfel atunci când ai parteneri serioși și de bună credință. Astăzi de dimineață am dat ordin de începere a lucrărilor și la foarte scurt timp șantierul era deja deschis la Muzeul Județean, echipa de constructori mobilizându-se pentru demararea lucrărilor. Să fie într-un ceas bun și să ne bucurăm împreună de acest obiectiv important după finalizarea proiectului.”, a transmis dl. Marius Nicolaescu, vicepreședintele C.J. Argeș.
Muzeul Judeţean Argeş este monument istoric şi face parte din Ansamblul vechii Prefecturi.
Investiția presupune îmbunătăţirea infrastructurii Muzeului Judeţean Argeş, precum și creşterea gradului de expunere a muzeului după finalizarea lucrărilor de intervenţii, prin digitizarea acestuia.
În cadrul proiectului sunt prevăzute următoarele lucrări:
- lucrări complexe de realizare a consolidărilor structurale, de eliminare a igrasiei, de refacere a finisajelor deteriorate, de refacere a învelitorii din tablă, a instalaţiilor sanitare şi de încălzire;
- lucrări de restaurare a subsolului, parterului, etajului, șarpantei şi învelitorii;
- lucrări de conservare-restaurare a componentelor artistice, atât în ceea ce priveşte stucatura, cât şi pentru pictură.
CONTRACTUL DE PROIECTARE, EXECUȚIE LUCRĂRI ȘI DOTARE a fost încheiat cu ASOCIEREA dintre S.C. RBS AG CONSTRUCT S.R.L.,S.C. ROCANDRA ACTIV S.R.L.,S.C. POLARH DESIGN SR.L.
Valoarea totală a investiției este de 19.111.698,45 lei cu T.V.A.
Durata de execuție a lucrărilor este de 22 de luni (iulie 2021 – aprilie 2023).
Muzeul Județean Argeș își așteaptă în continuare vizitatorii, următoarele secții fiind deschise în corpul nou de clădire aflat în aceeași curte: Expoziţia Flori de mină – Comorile adâncurilor, Galeria Naţională de Artă Naivă, Muzeul Sportului Argeşean ,,Campionii”, Lapidarium, Planetariul.
Mai multe informații despre programul de vizitare găsiți pe site-ul Muzeului Județean Argeș: https://www.muzeul-judetean-arges.ro/