Remus Mihalcea, deputat PSD de Argeș: În orice stat normal și civilizat, asistența medicală de urgență este la Ministerul Sănătății!

0
98

Proiectul MAI prin care se intenționează trecerea asistenței medicale de urgență sub coordonarea DSU nu va fi susținut de PSD în forma actuală. Proiectul conține o serie erori tehnice foarte grave, iar în niciun stat din UE unitățile de primiri urgențe nu sunt coordonate de Ministerul de Interne!

În orice stat normal și civilizat, asistența medicală de urgență este la Ministerul Sănătății!

Cei care au redactat proiectul au carențe mari în înțelegerea sistemului de Sănătate. Nu ai cum să pretinzi să coordonezi ceva în domeniul Sănătății, când nici măcar nu înțelegi cum e reglementat ceea ce vrei să coordonezi!

De asemenea, proiectul de lege încalcă Codul Administrativ (OUG 57/2019), care la art. 52. prevede că “toate ministerele au atribuții comunii și atribuții proprii potrivit competenței, în conformitate cu domeniul lor de activitate”. Or, MAI are atribuții în “domeniul afacerilor interne, pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei și a proprietății publice și private” (OUG 30/2007 art. 1), în timp ce competențele privind Sănătatea sunt exercitate, cum e și firesc, de Ministerul Sănătății.