Publicul care a umplut sala până la refuz a savurat comedia al cărui subtil mesaj este acela că un om trebuie judecat întotdeauna după ceea ce face, nu după ceea ce spune.
Mitică Popescu, personajul principal al piesei cu același nume, este ,,bucureșteanul par excellence’’, lăudăros, îngâmfat, dornic să iasă în evidență.
În mai puțin de două ore, spectatorii sunt purtați în culisele unei acțiuni ce dezvăluie, pe de o parte, intrigi de birou din lumea funcționarilor de bancă, iar pe de altă parte îmbină parfumul unei iubiri platonice cu șarmul contrafăcut al unui crai de mahala.
Actorii Teatrului ,,Nottara’’ au fost răsplătiți de publicul piteștean cu flori, cu ropote de aplauze și cu trofeul festivalului.
Prezent la spectacolul de gală, Adrian Bughiu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, a felicitat echipa managerială a Teatrului ,,Alexandru Davila’’ pentru succesul înregistrat de prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru ,,Liviu Ciulei’’.
Sunt mulțumit deocamdată de evoluția pe care a imprimat-o conducerea teatrului, sigur noi avem mereu așteptări ridicate și vrem ca personalul de aici să se autodepășească. Avem trei secții, ne dorim competiție între ele pentru a crește actul artistic în favoarea spectatorilor, desigur” – Adrian Dumitru Bughiu – vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
„Prima mea impresie despre Festivalul „Liviu Ciulei” este cea a actorului care tocmai a terminat de jucat pe scenă în rolul lui Mitică Popescu, din spectacolul Teatrului „Nottara”. Și dacă aș fi fost invitat la Pitești m-aș fi bucurat de numărul mare de spectatori, de entuziasm și de empatie cu trupa de pe scenă.
În calitate de manager, mă bucur de toată această lună. Emoția mea cea mai mare este legată de faptul că un nume atât de mare precum cel al maestrului Liviu Ciulei este asociată de Pitești așa cum se cuvine, nu numai prin sala studio concepută de dânsul, ci prin asocierea cu un festival internațional de teatru.
Profit de ocazie pentru a le mulțumi tuturor colegilor din cadrul teatrului pentru aportul lor. Trupele care au participat în festival sunt compuse din prieteni ai noștri. Nu am încercat să șochez, ci să apropii publicul spectator de teatru, de senzația și sentimentul pe care un spectator de teatru îl are. A fost o ediție cu emoții, cu multe lucruri bune, cu sprijin pe măsură de la oamenii care subvenționează teatrul din județ și cu aceste întâlniri deosebite cu artiștii de la Teatrul Național din Craiova, Teatrul din Chișinău, Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, Teatrul Nottara, dar și cu avanpremiera piesei „Volpone”, producție a teatrului „Alexandru Davila”. Sper să fi învățat lecții din această primă ediție și publicul care a venit la spectacole să vină în continuare la Teatrul „Davila”, pentru că ne dorim ca spectatorii să fie alături de noi” – Dan Tudor, manager Teatrul „Alexandru Davila”