Proiectul privind restaurarea Muzeului Județean Argeș este unul din cele trei ale Consiliului Județean, pe fonduri europene, care vizează patrimoniul și infrastructura culturală a județului.

0
45

Proiectul, realizat în parteneriat de Consiliul Județean Argeș (ca lider de proiect) și Ministerul Culturii, are o valoare de 20.281.853,69 lei cu TVA.

Lucrările au demarat la mijlocul anului 2021 și vor fi finalizate în luna aprilie 2023.

Marți, 21 iunie, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, a vizitat șantierul deschis la Muzeul Județean Argeș, pentru a vedea stadiul lucrărilor, dar și pentru a găsi, împreună cu managerul instituției și constructorul, soluții la posibilele probleme ce pot apărea.  Pentru vicepreședintele Marius Nicolaescu respectarea termenului de predare a lucrărilor este prioritară.

,,Astăzi ne-am deplasat la șantierul de la Muzeul Județean Argeș împreună cu dirigintele de șantier și constructorul, dar și colegii din aparatul propriu, pentru a evalua situația la fața locului. Cu această ocazie am aflat că scoaterea la iveală a ruinelor schitului Buliga este aproape de finalizare, urmând ca în perioada următoare să fie conservat pentru continuarea lucrărilor la Muzeu. Ulterior, vom reamenaja, printr-un alt proiect, ruinele in situm pentru ca vizitatorii să le poată vedea la fața locului. Ne-am deplasat și la etaj, acolo unde a apărut o problemă, grinzile fiind atacate de putregai. Astfel, împreună cu proiectantul și constructorul s-a decis înlocuirea acestor grinzi cu unele noi. Aceste două lucrări –  ruinele schitului și găsirea soluțiilor tehnice pentru înlocuirea grinzilor-  ne-au adus într-o mică întârziere, dar sperăm să recuperăm în perioada următoare astfel încât la sfârșitul perioadei contractante să avem lucrările finalizate” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte C.J. Argeș.

În timpul acestor lucrări de reabilitare au fost descoperite o parte din ruinele Schitului Buliga, un edificiu ce se ridica în secolul al XVIII-lea pe locul actualului Muzeu Județean Argeș și care a fost demolat în anul 1900. Schitul, cu hramul Sfinții Îngeri, ridicat în anul 1745, dar definitivat abia în 1751, a fost ctitoria unui vestit negustor al vremii, Martin Buliga, și a soției sale, Anița.

nCum săpăturile arheologice la Schitul Buliga sunt aproape de finalizare, pentru a putea continua lucrările la Muzeul Județean Argeș, în perioada următoare vor începe lucrările de conservare ale schitului.

După finalizarea lucrărilor de consolidare ale vechii clădiri a Prefecturii (sediul Muzeului Județean), ruinele schitului vor fi evidențiate prin amenajarea unui muzeu în aer liber, care ar putea cuprinde inclusiv o zonă de relaxare. Acest complex va fi realizată în cadrul unui proiect separat.