Primarul Cristian Gentea- în luptă cu fantomele trecutului!

0
1049

Din primele luni ale mandatului său, primarul Cristian Gentea este contestat extrem de vocal şi contondent. Chiar dacă se bucură de susţinerea piteştenilor, care l-au ales cu o majoritate categorică, edilul Piteștiului este atacat constant de o minoritate extrem de agresivă.

Ce se întâmplă la Piteşti? De ce au luat foc aceşti indivizi şi de ce au dezlănţuit ei jihadul împotriva omului pe care noi, piteştenii, l-am ales să schimbe faţa Piteștiului şi să ne transforme municipiul într-o urbe europeană?

O să vă explic eu totul, folosind un limbaj aidoma atacurilor. Adică unul agresiv, tăios şi, pe alocuri, interzis minorilor!

Principala problemă a lui Cristian Gentea este că, deşi au trecut aproape 33 de ani de la căderea comunismului, social-democratul este primul primar al Piteștiului. Primul primar căruia îi pasă de municipiu cu adevărat, primul primar care îşi asumă, cu curaj, faptul că devine uneori nepopular tăind în carne vie atunci când e nevoie. Gentea este primul primar cu viziune urbanistică, primul primar cu cojones care a dat de pământ cu mafia imobiliară şi care le-a arătat şmecherilor că Piteștiul este condus de la Primărie, nu din birourile unor dezvoltatori imobiliari obscuri!

Tudor Pendiuc a fost o caricatură penibilă. Un caraghios care se îmbrăca ca un tractorist într-o zi de sărbătoare. O marionetă a magnaţilor din construcţii, care l-au şi denunţat ulterior la DNA. Un bunicuţ lovit de Cupidon chiar la andropauză, amorezat de o panaramă pe care a transformat-o în zbirul primăriei! Un om fără cuvânt, care şi-a nenorocit, din avariţie şi prostie, chiar şi una dintre fete, care se pregăteşte acum să meargă la puşcărie!

Cornel Ionică a fost un om muncitor, dar n-a avut niciodată studiile, pregătirea şi anvergura cerute unui primar de municipiu reşedinţă de judeţ! A ajuns primar la o vârstă înaintată, un mandat datorat 100% forţei Partidului Social-Democrat, şi a fost puternic şi constant contestat de piteşteni! Din păcate, şi în mandatul lui Ionică magnaţii imobiliari au fost atotputernici. Au construit ce-au vrut, unde au vrut şi cum au vrut!

Când a ajuns primar Cristian Gentea, paradigma s-a schimbat peste noapte!

A ajuns la butoane un om nu doar extrem de bine pregătit profesional, dar şi foarte hotărât să reinstaureze ordinea şi legalitatea la Piteşti. Iată câteva exemple, prezentate succint:

Unu: investiţia de la Bazinul Olimpic, pornită în mandatul lui Ionică în bătaie de joc, a fost corectată din mers. Lucrările au fost extinse şi nu s-a permis finalizarea, pe bani grei, a unui proiect necorespunzător (şi a tunului financiar avut în vedere!).

Doi: au fost stopate blocuri şi cartiere de vile construite ilegal. Personal, primarul Gentea i-a dat pe acei adevăraţi tâlhari imobiliari pe mâna poliţiei, ca de altfel şi pe unii complici de-ai lor din primărie! S-au făcut dosare penale, s-a obţinut dărâmarea unor imobile, s-au dat amenzi colosale, s-au impus intrarea în legalitate şi obţinerea, unde s-a putut, a autorizaţiilor şi avizelor necesare!

Trei: conducerea Apă-Canal 2000 SA, la iniţiativa primarului Gentea, care a solicitat acest lucru încă din mandatul de primar al lui Cornel Ionică, a început o campanie deosebit de intensă împotriva furturilor de apă. Au fost depistate sute de cazuri, de la firme importante până la vile de sute de milioane de euro, unde se furau mii de metri cubi de apă! Sunt sute de dosare penale şi se vor recupera, în instanţă, milioane de lei!

Patru: Cristian Gentea s-a impus în faţa magnaţilor din construcţii, care nu-şi mai bat joc de lucrările publice cum făceau în mandatele lui Pendiuc şi Ionică. Chiar şi autorul reabilitării podului de peste Râul Doamnei a acceptat să plătească frezarea şi asfaltarea completă a podului, fiind vorba despre acelaşi magnat care, acum trei ani, făcea mişto public de fostul viceprimar Sorin Apostoliceanu când acesta comenta calitatea lucrării! Iată că Gentea l-a convins să-şi facă treaba, lucru extrem de complicat ştiind cu ce forţă financiară avem de-a face!

Cinci: meritul promovării în Divizia Naţională şi, în prezent, accederea în play-off a FC Argeş i se datorează exclusiv primarului Gentea! Edilul a făcut rost de banii necesari, s-a implicat la echipă de fiecare dată când lucrurile nu mergeau şi trebuiau făcute anumite schimbări de management sau de antrenori şi iată unde s-a ajuns! Iar anul viitor va fi cu adevărat o revelaţie alb-violetă!

Realizările lui Cristian Gentea, primarul piteştenilor, sunt cu atât mai importante cu cât edilul nu dispune de o majoritate în Consiliul Local Piteşti, fiind obligat să lucreze cu o alianţă PNL-USR ostilă, dominată de frustrări, interese politice şi dorinţe de revanşă!

Toţi nemulţumiţii vociferează acum şi au încercat tot ce s-a putut. Inclusiv aruncatul cu rahat în nişte ventilatoare media editate şi susţinute de degeneraţi şi securişti!

Piteştenilor le spun astăzi ce le spun fără contenire de 15 ani, de când l-am cunoscut pe Cristian Gentea: aţi ales bine şi veţi fi extraordinar de mândri de primarul nostru! Vom avea unul dintre cele mai frumoase stadioane din România, la FC Argeş vor reveni vremurile în care se cânta imnul, iar municipiul Piteşti va ajunge perla Munteniei!

În rest, câinii latră, caravana trece!

D.M.D.