Situația financiară reală a clubului
„Vreau să explic anumite aspecte legate de această situație, astfel încât părinții (copiilor care activează la club – n.r.), locuitorii orașului să înțeleagă care este realitatea la club și de ce se află acum în impas”, a declarat edilul. În ultima perioadă, el a fost contactat de numeroși părinți îngrijorați, care au solicitat lămuriri despre prezentul și viitorul clubului.
Primarul a menționat și dificultățile echipei de seniori din Liga a II-a: „Pe fotbaliștii de la echipa de Liga a II-a i-am primit de două ori la mine în birou, le-am explicat cum stă treaba, iar ei mi-au declarat că ultima lor speranță e că vor pleca acasă cu un salariu de la primar printr-o sponsorizare. Sunt la început de drum. Am încercat și acest lucru, numai că această sponsorizare înseamnă din impozitul pe profit un 20%, ceea ce… Unele firme nici nu au profit, iar altele au făcut sponsorizări până la această dată”, a explicat el.
Istoria clubului și gestionarea fondurilor
Aurel Costache a fost implicat în înființarea CS Mioveni în 2001, pe vremea fostului primar Vasile Costescu. „Este un club de drept privat, în care Consiliul Local, pe programe sportive anuale, pune pe site-ul de achiziție publică acea sumă pentru un anumit program, iar clubul participă cu un proiect pentru a câștiga fondurile”, a precizat edilul.
Primarul a recunoscut că fondurile clubului au fost mai bine gestionate în trecut, deși și atunci au existat probleme legale, cum ar fi conflictele de interese legate de aprobarea bugetului. „În ultimii patru ani, clubul a început să acumuleze datorii mari. O parte din finanțare a fost consumată pe memorii depuse la Tribunalul Sportiv de jucători care au plecat din divizia A, iar aceste sume consistente au limitat capacitatea clubului de a-și susține activitatea curentă.”
Finanțarea actuală și problemele juridice
Costache a subliniat că CS Mioveni a primit finanțări semnificative din partea Consiliului Local: 6,3 milioane lei în 2022, 7,3 milioane lei în 2023 și 6 milioane lei pentru anul competițional 2023-2024. Totuși, marile datorii acumulate anterior au dus clubul aproape de faliment.
„Ei au făcut un concordat cu Finanțele Publice, dar dacă nu plătesc suma lunară de aproximativ 100.000 lei, clubul riscă falimentul”, a explicat edilul. În cazul falimentului, atât echipa mare, cât și grupele de copii și juniori ar putea dispărea.
Posibile soluții pentru salvarea clubului
Primarul a recunoscut că părinții copiilor din grupele de excelență au cereri legitime, dorind ca activitatea clubului să continue. Însă, fiind o entitate de drept privat, Consiliul Local nu poate acoperi datoriile clubului. „Ne aflăm într-o situație destul de complicată, de șah, cum ar veni. Dacă clubul intră în faliment, grupele de copii nu vor mai putea funcționa.”
Costache a discutat cu Federația Română de Fotbal și alte autorități pentru a identifica soluții juridice similare cu cele aplicate în cazuri precedente, cum ar fi cel al clubului din Brașov. Într-un scenariu „in extremis”, strategia propusă implică transferul activităților sportive către clubul de drept public Star Mioveni, înființat în urmă cu doi ani de Consiliul Local. „Astfel, la finalul campionatului 2024-2025, copiii care termină la 19 ani își vor putea găsi echipe, iar ceilalți vor continua să participe în competiții naționale.”
Această soluție ar permite menținerea activităților pentru juniori, evitând desființarea totală a clubului sportiv. Totuși, situația rămâne critică, iar viitorul clubului depinde de rezolvarea rapidă a problemelor financiare și organizatorice.
D.M.D.
P.S. Primarul Aurel Costache este un om curajos și corect. A înțeles că, dacă nu va explica locuitorilor din Mioveni toate problemele grave moștenite de la predecesorul său, fostul deținut de drept comun Ion Georgescu (cercetat în prezent de DNA în două dosare penale!), va fi foarte greu să depășească problemele de la Mioveni, care necesită susținerea comunității. Vom reveni pe larg, în scurt timp!