Prefectul PNL Radu Perianu refuză în continuare să investigheze cazul inginerului silvic Sever Pahonțu ucis de un cancer galopant, provocat de presiunile și teroarea în care a fost obligat să lucreze de Armand Chiriloiu, șeful Direcției Silvice Argeș!

0
179

Săptămâna trecută, când ministrul LIBERAL al Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a descins în Pădurea Trivale în compania Alinei Gorghiu, a prefectului Radu Perianu și lui Mihai Coteț, s-a înregistrat o premieră.

Prefectul Radu Perianu, confuz ca de obicei, nu l-a condus pe ministrul Fechet în viitoarea Pădure Parc Trivale, ci a pătruns pe o suprafață de pădure PRIVATĂ, unde nu aveau ce căuta și unde, prin prezența lor, întruneau elementele constitutive ale unei infracțiuni (pătrunderea fără drept pe o proprietate!)

Deci, din apărătorii proprietății private, liberalii argeșeni s-au transformat în niște adevărați dușmani ai dreptului de proprietate, pe care-l desconsideră complet, așa cum a făcut-o în repetate rânduri Mihai Coteț, președintele PNL Pitești, pronunțându-se împotriva retrocedărilor de terenuri și suprafețe forestiere.

Dar nu despre acest lucru dorim să vorbim astăzi, ci despre refuzul categoric al prefectului PNL Radu Perianu de a efectua verificări într-un caz în care Prefecturii Argeș i s-a solicitat expres ajutorul. De către un om de excepție, care a susținut, sub semnătură, în timp ce agoniza, că directorul Direcției Silvice Argeș, Armand Chiriloiu, l-a torturat fizic și psihic până l-a trimis pe lumea cealaltă.

Memoriu trimis Prefecturii, și ignorat sistematic de trei prefecți liberali, Cristian Soare, Emanuel Soare și Radu Perianu, este sfâșietor. Prezintă cazul unui muribund, o ființă umană căreia un director aflat în subordinea prefectului de Argeș, i-a distrus sănătatea și i-a călcat demnitatea în picioare. Până l-a urmă, l-a ucis!

Radu Perianu, prefectul PNL de Argeș,  protejat al Alinei Gorghiu, ministrul Justiției, are timp și energie să năvălească prin spitale cu mascații și să hăituiască doctori.

Are timp  să apară la DIGI TV, pe un blat ordinar al PNL Argeș cu televiziunea securiștilor, unde bate câmpii și face politică de mahala, cu atacuri la adresa aliaților de guvernare și dezinformări odioase!

A avut timp să-și angajeze fostul stagiar la Prefectura Argeș, pe bani publici, într-o manieră care ar impune cel puțin o anchetă! (dosarul penal ulterior s-ar impune de la sine!)

Dar nu are timp să verifice acuzațiile aduse de un muribund! Nu și-a găsit timp să investigheze dacă un om bun, un tată, un soț, un specialist de marcă, a fost ucis prin tortură fizică și psihică, așa cum Sever Pahonțu s-a plâns, printr-un memoriu, scris de pe patul de moarte!

Chiar nu merită să investigați cauzele morții lui Sever Pahonțu, domnule prefect PNL Radu Perianu?!

A murit un om pe care l-a iubit toată lumea, mai puțin Armand Chiriloiu, zis don Armando, șeful de la Direcția Silvică Argeș și camaradul de vânătoare al senatorului PNL Ion (Iani) Popa, secretar de stat și amic al ministrului Justiției, Alina Gorghiu!

Ce spunea, în pragul morții, inginerul silvic Sever Pahonțu, într-un document cu care voi, prefecții liberali, v-ați cam șters la fund?! Citește și fă-ți cruce, Perianule!

Spunea că Armand Chiriloiu i-a cerut să o scape de puşcărie pe soţia sa, Alina Chiriloiu, prin intermediul soţiei lui, la acea vreme preşedinte al Judecătoriei Curtea de Argeş.  (Alina Chiriloiu, pentru cine nu știe, a fost condamnată la pușcărie de Judecătoria Curtea de Argeș și Tribunalul Argeș, pentru un abuz grav în serviciu în legătură cu un tun forestier în valoare de milioane de euro. Dacă nu avea ,,noroc” la Curtea de Apel Pitești, mergea 3 ani după gratii!)

Spunea că fost iniţiată o campanie sistematică de denigrare şi de hărţuire contra sa, cu scopul concret de a fi îndepărtat definitiv din sistemul silvic prin acordarea de calificative necorespunzătoare, prin mutări abuzive de la un ocol la altul, prin impunerea unor condiţii de muncă periculoase pentru sănătate şi a unor sarcini de serviciu abuzive!

Spunea că Armand Chiriloiu a formulat împotriva sa nu mai puţin de 5 plângeri penale şi i-a suspendat contractul de muncă (plângerile fiind soldate cu neînceperea urmăririi penale, iar suspendarea contractului de muncă fiind anulată de instanţă)!

Într-un final, pe fondul stresului, starea de sănătate a inginerului Sever Pahonțu s-a deteriorat, iar în lunile ianuarie şi februarie 2016 a fost internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru afecţiuni ale ficatului, hipertensiune arterială şi diabet!

În cele din urmă, Sever Pahonțu a murit de un cancer galopant, provocat de presiunile și teroarea în care a fost obligat să lucreze. Foştilor săi colegi de la Direcţia Silvică Argeş li s-a interzis în mod expres de către directorul  Armand Chiriloiu până şi să participe la înmormântare. Pare greu de crezut, pare o nebunie, dar este purul adevăr!

Domnule prefect PNL Radu Perianu, aveți obligația să vă treziți din această letargie odioasă! Pentru că nu doar Sever Pahonțu i-a căzut victimă lui don Armando, protejatul miniștrilor PNL care au trecut pe la Mediu și al prefecților PNL care s-au succedat la conducerea județului Argeș!

Printre victimele comportamentului său abuziv – scelerat  se numără inginerul Urluiescu Florin, şi acesta dat afară cu scandal, după care s-a îmbolnăvit grav şi a ajuns să se opereze de două ori, doamna Zidaru Liliana, concediată abuziv, care s-a îmbolnăvit şi dânsa grav, dar totuşi a găsit puterea să lupte în instanţă şi să anuleze concedierea abuzivă, inginerul Puiulescu Carol, obligat prin presiuni să demisioneze după ce a făcut nenumărate memorii la minister şi la Romsilva etc. etc.

Argeșenii sunt cu ochii pe tine, domnule prefect PNL Radu Perianu! Fă-ți datoria!Un om bun, care a murit în chinuri, te privește de acolo de sus, cu speranța că vei face dreptate!

Vom reveni! Săptămânal, dacă trebuie!

D.M.D.