PNL Albota nu doar că fură realizările PSD din Consiliul Local, dar a și transformat lupta politică într-o boschetăreală jegoasă, cu insulte și atacuri suburbane!

0
138

Există un băiat din Pitești, care locuiește cu adevărat prin Bradu dar vrea să fie primar la Albota. A terminat cu greu liceul, dar asta nu-l oprește să viseze să ajungă edil. Spun să viseze, pentru că nimeni din Albota nu-l cunoaște, nu-l susține, nu vrea să-l voteze.

Se învârte, de tânăr, în niște cercuri dubioase, începând ca fan al lui Nicole Guță și Florin Salam, evoluând ulterior într-un fan (și protejat) al ministrului Justiției, Alina Gorghiu (și ea actriță într-o poveste de viață plină de pasiune și curvăsăreală, un celebru menage a trois degenerat cu foștii vicepreședinți PNL Bogdan Olteanu și Mihai Voicu, finalizat cu divorțuri și boschetăreală publică!) persoană pe care argeșenii o cunosc și o apreciază de la foarte puțin spre deloc!

Roland Florin Dumitru, zis Ando, este un fel de bichon politic. Aidoma acestor cățeluși, face doar zgomot.

Fiind șef la PNL Albota, adică peste nici 10 persoane și un SINGUR consilier local, acest băiat trist, cu anturaje încă și mai triste, se laudă cu deciziile altora, cu hotărârile altora, cu reușitele altora!

Suma de 1000 de lei ca stimulent pentru nou născuți a fost aprobată de cei 11 consilieri PSD care formează echipa primarului social democrat Ion Dumitru. Voi nu vă puteți însuși acest proiect de hotărâre care necesita pentru adoptare o majoritate calificată în CL Albota, pentru că PNL are un singur consilier comunal! De ce? Pentru că locuitorii din Albota știu că PNL nu este un partid demn de încredere și, deci, nu l-au votat în 2020. Nu-l vor vota nici în 2024, pentru că oamenilor nu le plac papagalii.

Cei din Albota îl iubesc și-l susțin pe primarul Ion Dumitru, care a asfaltat toate drumurile localității, inclusiv pe cele agricole, și nu agreează liberali ,,prăfuiți”, de conjunctură, care nu știu decât să comenteze pe facebook, faultând limba română mai ceva decât o faulta Theodor Stolojan pe Raluca Turcan, în vremurile bune în care ,,dragă Stolo” nu avea decât 75 de ani și-i trăgea la poartă pasional ministresei de Cultură!

Ultima invenție a acestui Ando este că terenul de sport al Școlii Gimnaziale ,,Sanda Movilă” este ținut sub cheie și este folosit doar de persoane cu relații în administrația publică locală! Nu râdeți, că Roland Florin Dumitru nu face stand up, el doar atâta poate săracu’! Și de unde nu este, nici Dumnezeu nu cere!

În realitate, este evident că doar într-o minte obosită grav de tot există mafia piloșilor care joacă fotbal pe un teren de școală gimnazială! Și nouă ne vine să râdem , pentru că nu pot exista mai mult de  0,0001% dintre locuitorii comunei care să creadă aberațiile băiatului cu 12 clase care conduce PNL Albota pentru că altcineva n-a vrut să se facă de râs!

De ce nu i-ai fotografiat măi, Corado Catani? Pentru că nu poți fotografia ceva ce nu există, este?! Tu doar ai băgat, din nou, bățul prin gard, încercând să dai nutreț de rumegat găștii de boschetari (nici unul din Albota!) care te susține!

De ce le spun boschetari? Păi uite cum vorbește George Victor, amicul tău, vizavi de primarul Ion Dumitru, o legendă a administrație publice locale din Argeș: ,,(…) mai stați locului cu gargara asta, că moare fosila”

Ăștia sunt susținătorii lui Roland Florian Dumitru, operatorul PC cu 12 clase care se vrea primar la Albota, dar are 100% șanse să ajungă portar la școala unde visează că există mafie care joacă fotbal noaptea!

În realitate, lucrurile sunt mai mult decât simple.

Doar niște nătărăi, sau un superb exemplar masculin intelligent ca dl George Victor, pot crede că un primar, de oriunde, ține încuiate cu lacăte terenurile de fotbal de la școlile din localitate!

Administratorul școlii din Albota, dimpotrivă, ține terenul deschis ziua și îl închide cu lacăt noaptea, tocmai pentru ca să nu intre acolo cine știe ce drogați care și-au făcut de cap prin Elveția sau aiurea și să facă nefăcute!

Totuși, nu s-ar putea oare face politică responsabilă la PNL?

Adică au început prin asumarea unui vot în favoarea familiilor tinere la care nu și-au adus aportul fiindcă n-aveau decât un vot!

Au continuat cu solicitări aberante care încalcă atât litera, cât și spiritul legii 544/ 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Acum caută niște superpiloși invizibili care joacă fotbal noaptea pe acest adevărat Wembley de la școala din Albota!

Mîine, mai mult ca sigur, PNL Albota va investiga hârtia igienică din școli, de unde, cu certitudine, știu ei că se fură un sul la fiecare sută de bucăți, că altfel nu se explică de unde au bani oameni care n-au vândut nimic ilegal prin cluburi și nici n-au avut prima soție scoasă la petreceri pasionale!

Vom reveni! Pentru că, la Albota, PNL a dat decisiv cu mucii în fasole!

D.M.D.

P.S. Georgică, înjură-l tati pe primar și de nepoței, că tu ești educat și le zici bine. Să știi că-l ajuți pe idolul tău Ando, băiatul cu 12 clase, ca o teslă’n …! Frumușelule!