Papagalii presei argeșene

0
357

Iata papagalii presei argeșene

fix-in-pix• „Creşterea salariilor medicilor este o propunere neserioasă”, crede Narcis Sofianu, avocat şi consilier judeţean PNL. Din perspectiva liberalilor probabil aşa este, pentru că aripa ex-PDL din partid este expertă în tăieri de salarii şi pensii.
• Totuşi, Narcis Sofianu, altminteri o persoană inteligentă şi educată, pare lovit în ultima vreme de un stalinism feroce, care l-a transformat într-un duşman a tot ceea ce a însemnat vreodată PNL şi ideea de liberalism în România: „Este drept că medicii vor ca salariile să fie mărite, însă, în opinia noastră, a liberalilor, acest lucru ar fi trebuit să se facă după o consultare prealabilă a populaţiei, populaţie care are mari aşteptări de la actul medical ce îi este oferit şi pe care-l plăteşte”. E prima dată în viaţă când auzim că salariile unei categorii profesionale ar trebui mărite doar dacă populaţia este de acord! Nici lui Lenin nu cred că ar fi putut să-i treacă prin cap aşa ceva. Medicii au întotdeauna opţiuni: să emigreze, să renunţe la profesie pentru a face altceva etc. Bolnavii, în schimb, nu au soluţii.
• Apoi, măi Narcis, nu mai susţine lucruri greşite! Populaţia nu plăteşte pentru actul medical, cel puţin în integralitatea lui. Pentru că sunt angajaţi cu salariul minim la care CAS este infim şi care au nevoie, în anumite cazuri, de tratamente medicale costisitoare, de proceduri chirurgicale scumpe-al dracului, de zeci sau chiar sute de zile de spitalizare. Deci sunt nuanţe şi nuanţe… Poţi mai mult!
• „Argeşul” este fabulos: „Haosul din Târgul Săptămânal – preluat de presa internaţională”. Sincer, ăştia nu au pic de ruşine. Poate din acest motiv nu-i citeşte nici dracu’! Ştiţi cine este presa internaţională? Nici într-un milion de ani n-aţi ghici! Este vorba despre un blog în limba română, www.news247worldpress.com, care cică… „a extins cercetările şi la nivelul târgului săptămânal”. Clar! Şi cum anume a făcut acest lucru? S-a paraşutat deţinătorul blogului în Bradu? Prin satelit?
• Băi ăştia, avem totuşi o problemă cu voi. Când vorbim despre publicaţii online, nu există presă naţională şi presă internaţională! Toţi avem cititori de peste tot în lume. Online, graniţele dispar…
• Oricum, salutăm insistenţele „Argeşului” pentru fluidizarea traficului în Bradu. E un subiect gigantic!
• Şi la „TOP” continuă să facă valuri prostia angajaţilor: „Un BMW a produs un accident la Dragoslavele”. Niciodată! Accidentul a fost produs de şoferul BMW-ului, nu de maşină. E aşa greu să vă exprimaţi corect? De la voi din redacţie, chiar toţi au fost să ude buretele la orele de Limba Română?
• Iani Popa şi-a recunoscut impotenţa politică totală: „Nu voi candida nici pentru Primăria Piteşti, nici pentru Consiliul Judeţean!”. Ok, şi dacă ai fi candidat, tot nimic nu s-ar fi schimbat, fiindcă te-ar fi votat… Pulea Spătaru!
• Titlul săptămânii îi aparţine Monicăi Sandu de la „Curvierul zilei”: „5 maşini lovite dintr-o lovitură!”. Vai, ce frumos! V-a plăcut cartea ca sclavilor biciul!
„Ziarul de Argeş”