Umilință, aroganță, arbitrar – așa pot fi rezumate sec concluziile Consiliului JAI din 8 decembrie, care a avut pe agendă subiectul intrării României în zona Schengen. Principii și dovezi rămase doar pe hârtie. Jocuri de putere și jocuri de culise, prea evidente pentru a le trece cu vederea. Sfidare a logicii și a regulilor europene. România a trăit un coșmar, o undă de șoc și o mare nedreptate. Judecând la rece și detașat de valul imediat de emoție, concluzionez următoarele:
- În niciun moment României nu i s-a reproșat că nu e pregătită tehnic de aderarea la spațiul Schengen sau că nu se ridică la nivelul standardelor cerute. Bilă albă pentru România și confirmare evidentă pentru toți a faptului că Schengen nu este doar despre cerințe tehnice.
- Comisia Europeană a exprimat repetat și bazat pe cifre ideea că nu suntem rută prioritară de migrație ilegală și că suntem ținuți pe nedrept și de prea mult timp la poarta Schengen. Argumente puternice, dar insuficiente pentru o decizie cu puternic substrat politic.
- Austria ne arată cartonașul roșu și dă o reprezentație de aroganță la scenă deschisă. Toți cei de la masa au în buzunar câte un cartonaș pe care îl pot scoate la nevoie. România începe să freamăte, să se întrebe dacă a fost bine sau nu că a fost cuplată cu Bulgaria, să facă calcule și să vorbească fără reținere. Puțin cam târziu, după părerea mea.
- În spațiul public apar mai mult ca niciodată dovezi ale legăturilor dintre calculele economice, politice, geostrategice. O realitate veche de când lumea pe care România, jucând cartea corectitudinii politice, nu a discutat-o niciodată cu cărțile pe masă.
- România începe să-și numere aliații, susținătorii, avantajele strategice, investițiile străine directe, resursele, fluxurile de capital, cartonașele pe care și ea le are în buzunar ș.a.m.d. România începe, abia acum, să facă politică externă!
- Dincolo de dezamăgirea și frustrarea profundă pe care o resimt și pe care o citesc în ochii tuturor românilor, cred că România a primit o lecție care poate însemna un important pas înainte. Votul Schengen nu e un capăt de țară, e un eșec de etapă care trebuie să ne facă să reconsiderăm modul de a face politică. Înainte de toate, cred că România trebuie să se detașeze de poziția fricii, care e din start falimentară. Nu avem niciun motiv să nu exprimăm deschis adevăruri ascunse și să nu jucăm cu cărțile pe masă! România are atuuri cu care poate să intre în orice negociere, cu orice fel de partener! Important este însă ca politica externă să fie una activă, nu reactivă, ceea ce însemnă că fiecare decizie trebuie să fie însoțită de un calcul de oportunitate. S-a văzut clar că la masa deciziei țările își joacă votul, nu îl donează, iar România trebuie să procedeze și ea asemenea. În acest sens, mizez pe o mobilizare a întregii clase politice din România în direcția unei corelări mai strânse a politicii externe a României cu politica economică, energetică, agricolă, industrială și în direcția unei reprezentări mai ferme la masa deciziei din UE și din lume.
- În ceasul al 12-lea, România trebuie să devină jucător, nu spectator, în politica externă!