Ovidiu Puiu, senator PSD de Argeș: În UE, interesele comune și cele naționale trebuie să stea într-o balanță echitabilă!

Act de sabotaj sau nu, avariile de la conductele Nord Stream sunt cea mai mare scurgere de gaze cu efect de seră înregistrată vreodată în lume. Milioane de tone de metan au fost eliberate în atmosferă, mai mult decât dublu față de cel mai mare dezastru cunoscut până acum, cel de la Aliso Canyon. Dincolo de implicațiile politice, scurgerile de gaz sunt un dezastru climatic de proporții, care anulează, într-o oarecare măsură, multe sacrificii pe care europenii le fac în numele neutralității climatice. Să amintim în acest context că ținta UE, stabilită prin Legea europeană a climei, este de reducere a emisiilor nete cu 55% până în 2030 și atingere a neutralității climatice (emisii zero) până în 2050. Green Deal-ul este, prin excelență, principalul vehicul prin care UE își propune să ajungă la ținta finală.

Realitatea din teren ne arată că, dincolo de calculele hârtiei, politicile climatice vin cu costuri uriașe, multiplicate înzecit pe fondul crizei de securitate. De departe, sectorul energetic este cel mai expus schimbării și afectat direct de ambițiile climatice. Pe de o parte, vorbim de costuri suplimentare generate prin sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii, creat pentru a forța sectoarele industriei, energiei și aviației să reducă emisiile de gaze cu efect de seră. Costuri care, evident, se reflectă în prețul final al energiei! Pe de altă parte, vorbim de proiecții gândite pe timp de pace de decarbonizare a economiei, renunțare la combustibili fosili și închidere a minelor. Efectul imediat este acela că sărăcia energetică, invocată doar ca potențială amenințare în documentele programatice, este astăzi mai dureroasă decât oricând.

România, asemeni celorlalte state membre, este prinsă în ecuația energetică coordonată la nivel european. Realitatea ultimelor luni ne-a arătat însă că nimic nu este ne-negociabil. ,,Excepția iberică” e o dovadă mai mult decât evidentă în acest sens: Spania și Portugalia au obținut permisiunea UE de a fi exceptate de la sistemul tarifar energetic european și de a decupla piața electricității de cea a gazelor. Efectul este că două țări au astăzi o plafonare temporară a prețurilor gazelor și se bucură de cele mai mici cotații la prețul energiei. În acest timp, în virtutea angajamentelor asumate prin PNRR, România își asumă un nou calendar de închidere și conservare a minelor. Din fericire, cu aportul substanțial al PSD, nu mai vorbim astăzi de o închidere definitivă și irevocabilă, ci de o închidere condiționată de punerea în funcțiune a unor noi capacități de producție echivalente.

Având în vedere că din această toamnă începe renegocierea PNRR, demers perfect justificabil pe fondul crizei geopolitice în care ne aflăm, mizez pe modificări raționale ale capitolului Energie care să corecteze angajamentele luate în timp de pace. Argumentul principal este acela că, pentru buzunarul românilor, costurile politicilor de mediu din forma actuală depășesc linia suportabilității și frânează competitivitatea. Nu în ultimul rând, cei care ne reprezintă la masa deciziilor trebuie să știe foarte clar că în UE suveranitatea nu este negociabilă și că interesele comune și cele naționale trebuie să stea într-o balanță perfect echitabilă!