Prelegerea cu tema „Școala de la Frankfurt, vinovatul de serviciu”, în cadrul proiectului cultural „Vaccin împotriva virusului manipulării”, susținut de psihologul, jurnalistul, scriitorul George Smeoreanu, eveniment care va avea loc luni, 30 septembrie, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„De câte ori ne surprinde o idee zisă progresistă, dăm vina pe Școala de la Frankfurt. Lucrurile nu stau chiar așa…”, spune George Smeoreanu.
Prelegerea cu tema „Sănătatea mintală din perspectivă budistă”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală „Lumea interioară între mit și știință”, coordonat de promotorul cultural Alexandra Grigorescu, eveniment care se va desfășura luni, 30 septembrie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Un stil de viață sănătos, din perspectiva religiilor extrem-asiatice, înseamnă echilibru și armonie cu sinele, cu corpul, cu cei din jur, cu natura, dincolo de competitivitate, fără atașamente, fără aversiune, fără confuzie, fără mândrie și fără viziuni greșite cum că viața se termină odată cu moartea sau că persistă într-o formă eternă, sau că legea Karmei, a cauzei și a efectului nu există în Univers, culminând – în acord cu puterea de înțelegere a practicantului spiritual – cu viziunea greșită că ar exista un <Atman Divin> generat în uniunea dintre minte și corp. Conștientizarea în stări meditative a impermanenței si a interdependenței generează înțelepciune și compasiune, valori fundamentale pentru eliberarea din <Samsara>, care aduc cu sine sănătate emoțională și fizică”, spune Alexandra Grigorescu.
Prelegerea cu tema „Despre Adolescenți și nu numai…”, susținută de psihologul Codruța Drăgan, eveniment care va avea loc marți, 1 octombrie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Specificul trăirilor adolescentine necesită în prezent abordări mult mai profunde și mai emoționale. Ritmul vieții cotidiene, accesul la informații în online încă de la vârste fragede, schimbările spectaculoase care se petrec zilnic în cotidian, pot vulnerabiliza enorm personalitatea adolescentină, mai ales că ea încă se dezvoltă și se abilitează. Prin urmare, cunoașterea adolescentului, dezvoltarea sa personală necesită disponibilități sporite ale adulților”, spune Codruța Drăgan.
Conferința cu tema „Aspecte oculte ale nazismului”, în cadrul proiectului cultural „Culisele istoriei – Societăți secrete și mari inițiați”, susținut de scriitorul Cristian Cocea, directorul Direcției pentru Cultură Argeș, eveniment care va avea loc marți, 1 octombrie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Dialogul cu tema „Din culisele culturii piteștene”, în cadrul proiectului „Personalități Culturale”, coordonat de scriitorul Jean Dumitrașcu, avându-l invitat pe sociologul și scriitorul Octavian Mihail Sachelarie, eveniment care va avea loc miercuri, 2 octombrie, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“L-am invitat pe domnul Sachelarie pentru a afla cât mai multe lucruri din culisele activității culturale locale. Publicul știe doar ce i se oferă, produsul finit, dar câte alte lucruri nu se văd pentru a duce la bun sfârșit un eveniment!”, spune Jean Dumitrașcu.
Prelegerea cu tema “Iubirea de sine”, susținută de Laura Gabriela Nițescu, trainer de dezvoltare personală, terapeut, profesoară de limba și literatura franceză, eveniment care va avea loc miercuri, 2 octombrie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„De cele mai multe ori se întâmplă să ajungem să ne îmbolnăvim sufletește sau fizic, deoarece am uitat de sufletul nostru, am uitat să ne iubim. Ce este iubirea de sine și cum ar trebui să o manifestăm? Vă invit să reflectăm împreună!”, spune Laura Gabriela Nițescu.
Prelegerea cu tema „Să păstrăm acuratețea limbii române!”, susținută de scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Lucia Elena Locusteanu, eveniment care va avea loc joi, 3 octombrie, de la ora 12.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Dezbaterea cu tema „Medicină de urgență, implicare și suferință”, în cadrul proiectului “Ferestre Culturale”, coordonat de jurnalistul Ahmed Jaber, avându-l invitat pe dr. Alkhozondar Hani, medic ortoped, eveniment care se va desfășura joi, 3 octombrie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Trăim într-o lume care fierbe la toate colțurile sale, conflicte peste conflicte, unde sărăcia și dezinformarea macină… Este nevoie de glasul rațiunii pentru a contracara problemele create. Un exemplu elocvent de implicare pentru a face bine este distinsul nostru invitat, dr. Alkhozondar Hani, absolvent al Facultății de Medicină din București, care se află acum în România și lucrează în sistemul medical românesc”, spune Ahmed Jaber.