Muzeul Județean Argeș și-a îmbogățit patrimoniul cu o valoroasă lucrare semnată Alexandru Ciucurencu

0
31

Muzeul Județean Argeș și-a îmbogățit patrimoniul prin achiziția unui tablou semnat de Alexandru Ciucurencu. Lucrarea, intitulată “Pe pervaz” , este realizată în ulei pe hârtie lipită pe pânză și provine dintr-o colecție privată. Opera a fost achiziționată de la Artmark, fiind însoțită și de un certificat de autenticitate și o evaluare făcut de un evaluator autorizat de către Ministerul Culturii.

Tabloul a fost achiziționat din veniturile proprii ale Muzeului Județean Argeș cu o  sumă considerată de evaluator a fi de pornire în cazul unei licitații.

,,Este un motiv de bucurie că Muzeul Județean Argeș a reușit achiziția acestui tablou semnat de Alexandru Ciucurencu. Este un tablou valoros, executat în 1944, și sunt convins că valoarea operei va crește pe viitor. 

Vreau să remarc faptul că această achiziție a fost făcută din veniturile proprii ale Muzeului Județean Argeș, deci iată că și instituțiile de cultură pot realiza venituri proprii. Acest lucru este cu atât mai îmbucurător cu cât noul exponat vine în completarea altor achiziții de artă la fel de valoroase. Și pe viitor Consiliul Județean Argeș va încuraja instituțiile de cultură din subordine pentru achiziția unor astfel de lucrări și să dea Dumnezeu ca patrimoniu nostru național să se îmbogățească de la an la an“, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Bughiu.

La rândul său, managerul Muzeului Județean Argeș, Cornel Popescu, a completat: ,,Este o mare bucurie pentru noi faptul că am reușit, și cu avizul Consiliului Județean Argeș, să ne îmbogățim patrimoniul cu lucrarea <<Pe pervaz>>, semnată Alexandru Ciucurencu. Este o lucrare achiziționată de la Artmark. Ne bucurăm foarte mult că am reușit astfel să ne îmbogățim patrimoniul, pentru că aceasta este una dintre funcțiile importante ale instituției noastre.

Alexandru Ciucurencu este un artist recunoscut pe plan național, dar și internațional. Este recunoscut și faptul că a fost profesor și are foarte mulți artiști pe care i-a îndrumat. Era normal să avem și un tablou cu semnătura sa, pentru că avem opere de la toți discipolii săi. Am reușit astfel să întregim această colecție și cred că vom putea prezenta publicului larg o expoziție extrem de interesantă, cu opere semnate atât de profesor, cât și de către discipolii săi. Opera <<Pe pervaz>> va fi și exponatul lunii la începutul anului viitor.