Marcel Ciolacu, președintele PSD, a ales să își petreacă în Argeș ziua de astăzi, Ziua Eroilor, acasă la un adevărat erou.

0
36
Împreună cu Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș și al Consiliului Județean, Marcel Ciolacu a mers acasă la Ionuț Butoi, în Leordeni, pe care l-a caracterizat drept „un adevărat INVICTUS!”
„Nimeni și nimic nu l-au doborât vreodată pe Ionuț. A privit moartea în față, a rămas paralizat de la brâu în jos și s-a îmbolnăvit pe fond de stres. Dar a continuat să lupte. Mai mult și mai mult în fiecare zi. S-a întors în Afganistan ca să-i îmbărbăteze pe militarii români și a devenit campion național și internațional paralimpic la tir cu arcul compound. Este un model de curaj, demnitate și onoare! Un adevărat patriot! Ionuț este unul dintre puținii eroi adevărați ai României! El și cei ca el sunt oamenii care merită cu adevărat respectul nostru, al tuturor! Mulțumesc, Ionuț, pentru această zi minunată!”, a declarat Marcel Ciolacu.
Militarul argeșean este paralizat de la brâu în jos încă din 2008. Era în misiune în Afganistan, în Batalionul Vânători de Munte Dragoslavele, când, în doar câteva minute, un atac al talibanilor, într-un război fără reguli, a răpit viața camaradului de lângă el. Ionuț a fost grav rănit, dar a supraviețuit.
A rămas în armată și continuă să-și reprezinte țara, de data aceasta în competiții sportive. Cea mai mare performanță a obținut-o la Jocurile Invictus.
A câștigat pentru România medaliile de aur cu echipa și argint la individual la Jocurile Invictus. Cele două medalii câștigate la Toronto le-a dedicat memoriei tatălui său și camarazilor care și-au dat viața pentru țară.
Mesajul lui pentru oamenii care trec printr-o situație dificilă este să nu se dea niciodată bătuți!