Primăria Orașului Ștefănești, condusă de primarul Nicolae Velcea, a devenit din nou ținta predilectă a publicației ePitești, cunoscută pentru articolele sale acide și, adesea, tendențioase la adresa administrațiilor locale conduse de primari PSD.
Sub titlul bombastic „O firmă de construcții face bani frumoși din papetărie la Primăria Ștefănești – EXCLUSIV”, ePitești a publicat pe 21 octombrie un material care insinuează nereguli în achizițiile publice ale instituției. Numai că, dincolo de titlul agresiv, articolul omite faptele esențiale și contextul legal care contrazic orice suspiciune.
Realitatea șterge pe jos cu insinuarile aberante
Primăria Ștefănești a reacționat prompt, cu o precizare oficială care demontează, punct cu punct, acuzațiile.
Administrația locală subliniază că toate achizițiile sunt publice, pot fi consultate de oricine pe platforma SICAP, și au fost derulate în conformitate cu Legea 98/2016 privind achizițiile publice.
În realitate, este vorba despre achiziții uzuale, perfect legale și mai ales JUSTIFICATE, de articole de birou, produse de întreținere și consumabile – necesare unui aparat administrativ cu aproape 100 de salariați.
Costurile totale se ridică la o medie de aproximativ 6.000 de lei lunar, o sumă mai mult decât modestă pentru o instituție de asemenea anvergură.
„Firma de construcții” care vinde papetărie – un fals pretext
Publicația ePitești a ales să construiască întreaga poveste pe ideea că firma Silver Trading Partners SRL, furnizorul acestor bunuri, are cod CAEN principal pentru construcții.
Ceea ce articolul omite este faptul că societatea este înregistrată și cu alte coduri CAEN, care îi permit activități comerciale și de distribuție (inclusiv papetărie, articole de birou și produse alimentare).
Așadar, acuzația că o „firmă de construcții vinde hârtie” se prăbușește imediat în fața evidenței.
„Apa de protocol” – o obligație legală, nu un moft
O altă „revelație” a materialului publicat de ePitești privește achiziția de apă minerală și produse de protocol în cantități mari. În realitate, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 99/2000, angajatorii sunt obligați să asigure hidratarea salariaților în perioadele cu temperaturi ridicate – între 2 și 4 litri de apă minerală pe zi, per persoană.
Așadar, Primăria Ștefănești a respectat legea, nu a încălcat-o.
Produsele respective sunt destinate în special angajaților Serviciului Patrimoniu și Domeniu Public, care lucrează pe teren în condiții dificile.
Evenimentele culturale, folosite drept armă politică
Articolul ePitești reia și o altă temă recurentă: Zilele Orașului Ștefănești.
Publicația critică sumele alocate evenimentului, omițând din nou faptul că aceste activități sunt derulate prin Centrul Cultural Ștefănești, cu buget aprobat de Consiliul Local, în baza art. 129 din Codul Administrativ.
Zilele orașului, concertele, expozițiile și manifestările publice nu sunt o invenție a primarului Velcea, ci fac parte din atribuțiile culturale legale ale administrației locale – exact așa cum se întâmplă în majoritatea orașelor din România. La Ștefănești însă, s-au cheltuit pentru zilele orașului sume infime, în comparație cu alte localități. Putem oricând reveni cu amănunte, dacă ePitești (și-)o cere!
Modelul ePitești: „copy-paste” pe tema risipei
Atacurile asupra primarului Nicolae Velcea nu sunt o premieră.
În ultimii ani, ePitești a construit un tipar de articole critice, publicate cu regularitate împotriva edililor PSD din Argeș – de la Albota și Budeasa până la Pitești (tot eu replicam la acuzele inepte și atunci!) – folosind aceleași acuzații generale despre „risipă” și „circ pe bani publici”.
De fiecare dată, concluzia a fost aceeași: mult zgomot, zero probe.
Primăria Ștefănești a dovedit că își desfășoară activitatea cu respectarea strictă a legii, în transparență totală și cu bună-credință.
Materialul ePitești nu aduce dovezi, ci doar suspiciuni fabricate, menite să alimenteze o narațiune politică ieftină.
Până la urmă, rămâne o întrebare simplă: când transparența totală devine chiar motiv de atac, cine și de ce are cu adevărat interesul să manipuleze opinia publică?
D.M.D.
P.S. Prima dată, ca de obicei, am combătut acuzațiile care nu stau în picioare. Data viitoare, dezvoltăm motivele care stau la baza acestei campanii de presă!
































