Astăzi, Partidul Național Liberal a sărbătorit 149 de ani de liberalism în România.
Au un background spectaculos, PNL fiind un fel de Hamas al istoriei moderne a României!
Chiar înainte să apară oficial ca partid, în 1865, I. C. Brătianu publica o broşură în care îl prezenta pe Cuza ca fiind rusofil. Ulterior, la îndemnul lui I. C. Brătianu, aflat la Paris, complotiştii au acţionat în noaptea de 10 spre 11 februarie 1866, când un grup de ofiţeri au forţat uşa încăperii unde dormea Cuza, obligându-l sub amenințarea armelor să abdice! După care l-au lăsat să moară în exil, nepermițându-i Domnitorului Sfintei Unirii să se întoarcă ca să moară pe pământul străbun!
În 1907, guvernul liberal a fost adus la putere să reprime cu tunurile răscoala țăranilor! Mii, zeci de mii de morți, familii distruse, copii lăsați orfani! Brătienii au scris, din nou, cu sânge istoria!
În anii 1933 – 1937, guvernările liberale succesive au comis, sub patronajul Brătienilor, crime îngrozitoare împotriva muncitorilor, pe care i-au ținut în mizerie, sărăcie și teroare!
Oarecum din fericire, PNL nu mai are nimic în comun cu trecutul. Astăzi s-a transformat în farul progresismului, în promotorul oamenilor care au renunțat, în egală măsură, la inteligență și masculinitate!
Acest lucru s-a văzut astăzi la Vila Florica din Ștefănești, unde Alina Gorghiu, blonda de la Justiție, a fost gazda conducerii PNL, în frunte cu Nicolae Ciucă, zis ,,Eroul de la Popotă”, președintele partidului, și cu Rareș Bogdan, alias ,,Ruj roz”, prim vicepreședinte al PNL.
Există declarații ale martorilor care spun că duhurile Brătienilor urlau ca lupii de Sfântul Andrei, când îi vedeau zâmbindu-și galeș pe Rareș Bogdan și pe Aurel Bălășoiu, ultimul fiind costumat, surprinzător, în bărbat! Într-o sală plină, liberalii adevărați puteau fi numărați pe degete! Erau doar dintr-ăștia, liberali noi, și fel de fel de trădători, unii complet boi (măcar rima să iasă!)
În curtea Bătienilor, Alina Gorghiu Dej a defilat cu Aurel Bălășoiu, cu ,,Mireasa Miovenilor”, cu Elena Largă (sau Iagăr, că mereu uit!), cu Adi Ștefănoiu, fostul valet al pesedistului Șerban Valeca, cu Ando 12 clase, mascota PNL Albota, cu Miss Autopsia, cu traseista Ioana Jenica Dumitru, aflată la doar al cincilea partid în ultimii 5 ani, cu Mișu Coteț zis Înfrântu’, cu fostul pesedist Sorin Apostoliceanu, cu Goe Sinecuristul de la Curtea de Argeș, cu playboyul cărunt de la Câmpulung, cu primarul Gheorghe Țucă, pușcăriabilul de la Cocu, cu răspopitul Iunonis de la Bradu, om de bază în gașca lui Florin Frătică și celebru pentru tunurile date la ANRP în perioada de haiducie a mafiei băsiste.
Jurnaliștii prezenți la eveniment mi-au spus, chicotind, că printre atâția ,,bărbați” de sex feminin sau, în cel mai fericit caz, de gen neutru, liberalii nu prea s-au îmbrățișat, deși omul lor de la Rociu părea foarte foarte doritor de socializare. (Apropo, Bulișor, chiar ne pare rău pentru filmările cu care te atinge la portofel propriul ginere, dar așa e când trăiești în mocirlă!). Tripleta Alin Călinescu– Adrian Ștefănoiu – Elena Iagăr nu inspira nici ea cine știe ce încredere celor prezenți, care descopereau uluiți că trei papagali dubioși, până acum două luni pesediști de categoria a șaptea, au ajuns acum sfătuitorii Blondei Supreme! Pe care o sfătuiesc bine de tot, călăuzind-o veseli și incompetenți, spre dezastru!
Miss Autopsia a fost chiar cuminte. Această zeiță a bolilor psihice netratate l-a urmărit om la om pe Radu Perianu (filmându-l non stop pe ascuns!), personaj pe care-l urăște de moarte. De fapt, îl urăște cu spume, ca să rămânem la terminologia de ambulatoriu !
Sincer, PNL Argeș pare, din cauza transferurilor realizate de ministrul Justiției Alina Gorghiu Dej, o filială care a aderat cu gura deschisă la doctrina și principiile LGBTQ! Asta nu este deloc rău, pentru că oamenii care se aseamănă trebuie până la urmă să aibă șansa să se grupeze într-o structură care-i reprezintă!
Am prieteni liberali cu care mă cunosc de 20 de ani. Toți sunt șocați, uluiți, siderați! ,,Dane, Doamne, ne-a îngropat asta pentru totdeauna, nu luăm 10% la alegeri”, mi-au spus. ,,Cum să voteze cineva cu Perianu și cu Coteț, când ei par incapabili să-și convingă colegii de partid, darămite electoratul?!” (Aici trebuie să recunosc că le-am dat cifrele sondajelor pentru CJ Argeș și Primăria Pitești, în care fostul prefect și vânzătorul de uleiuri nu că se fac de râs, se compromit politic ca Aurel după ce i-a făcut un bot călăgărului Cristi!)
Oamenii au însă dreptate. Pentru Alina Gorghiu nu contează trecutul în partid, nu contează recunoașterea comunității, nu contează reputația. Dacă ai bani și dacă înjuri PSD, ești omul ei! Dacă arăți bine și ai porecla 21 (A bon entendeur salut!), e și ea ,,ministra” ta! De mai multe ori!
Din cauza acestui sifilis netratat al valorilor de care suferă liberalismul argeșean, omul cel mai important din PNL Argeș a fost ieri, de la distanță, primarul Ion Georgescu de la Mioveni, individ cu care Gorghiu a bătut palma pe ascuns, în miez de noapte, căruia i-a promis impunitate și pe mâna căruia a pariat tot. Cunoscătorii știu că a mizat pe o mână moartă, dar asta este, apetența pentru caractere strâmbe și suflete putrede te duce la dezastru.
Iar faptul că la 50 de ani, fundul nu mai provoacă atenție și atingeri, ci atrage șuturi, după eșecuri, n-a trezit nici un ecou sub blonde șuvițe, din păcate!
După ce s-a terminat vorbăria ineptă a marilor oratori seci Nicolae Ciucă, Rareș Bogdan și Alina Gorghiu Dej, a urmat un prânz pe barosăneală, la Marcea, locația de vis de la Ștefănești. A fost doar cine trebuie, senatorul Dan Bica, spre exemplu, nefiind nici măcar invitat. Pentru că omul are bun simț și măsură, deci evident că nu-i place Salteluței!
Mi-e și frică să întreb cum s-a terminat seara! Probabil că au sărbătorit, unii dintre ei, printr-o bălășeală ieșită din comun. Mai ales că, datorită protectoarei lor, ,,ministra” care nu iartă săptămânal dicționarul ortopedic (mama ei de școală, Alinuțo, ce ți-a mai plăcut să te fofilezi să uzi buretele la Limba Română!), sunt nu că mulți, ci aproape majoritari!
La mulți ani PNL? Din păcate pentru nostalgici, partidul va avea, foarte curând, soarta PNTCD! Și zău dacă în Argeș îi va părea rău cuiva!
D.M.D.