La 3 ani de când au dispărut 3000 de metri de cherestea, au fost descoperite lucrări plătite în avans, contabilitate dublă, sume uriașe decontate în baza unor foi de parcurs nesemnate și un ciocan de marcat păstrat în mod ilegal în biroul directorului, don Armando Chiriloiu e bine mersi, protejat de structurile de forță ale statului român eșuat!

0
119

Din punctul meu de vedere, toate instituțiile de forță ale statului român din județul Argeș sunt, așa cum bine a recunoscut președintele Klaus Werner Iohannis, niște instituții eșuate! Sunt prelungirea unui stat eșuat, impotent, care aidoma unui organism bolnav de cancer, nu se poate vindeca singur!

Beneficiind de cele mai bune surse posibile din interiorul instituției, l-am reclamat acum 3 ani pe directorul Direcției Silvice Argeș, Armand Chiriloiu, la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor! Le-am semnalat, sub semnătură, asumat deci, pentru că fac parte din (prea) puținii care nu se tem de lupta cu nici o mafie, nenumărate abuzuri, fapte de corupție, incompatibilități și posibile infracțiuni!

Cei mai buni specialiști ai ministerului, inspectorii Corpului de Control, Integritate și Anticorupție al Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor, mi-au dat dreptate pe linie. La Direcția Silvică Argeș s-au descoperit nereguli care acoperă tot spectrul de abateri disciplinare, contravenții și infracțiuni posibile: dispariția a peste 3000 de metri cubi de cherestea, în valoare de peste un milion de euro, lucrări de întreținere de drumuri plătite deși nu au fost executate, sute și sute de diurne și deplasări ilegale, evidență contabilă dublă, păstrarea unui ciocan de marcat în biroul lui Chiriloiu cu încălcarea prevederilor legale etc.

De atunci, tot ce au făcut organele de forță ale statului a fost să mușamalizeze, una câte una, toate acuzațiile!

Credeți că s-au găsit cei 3000 de metri cubi de cherestea? Absolut deloc. S-a ajuns la concluzia că…se fură! Pe bune, păi și de plătit, cine plătește? Măcar cu funcția, dacă nu acoperă contravaloarea cherestelei? Nu se poate întâmpla ca să dispară echivalentul a aproape 100 de tiruri cu cherestea și nimeni să nu răspundă! Mai ales că Armand Chiriloiu, bossul Direcției, are zeci de capete de acuzare la care n-a reușit să se disculpe!

Dar cea mai PENALĂ mușamalizare a avut loc în legătură cu ciocanul de marcat găsit într-un sertar, aiurea, în biroul directorului Armand Chiriloiu, nerespectându-se astfel prevederile O.M. nr.1346/2011 cu modificările și completările ulterioare. Trebuie precizat că ciocanele de marcat sunt dispozitive silvice cu regim special, unul similar armelor de vânătoare, pentru a se elimina posibilitatea de marcare frauduloasă în scopul tăierilor ilegale. Cu mențiunea că marcarea și punerile în valoare sunt făcute de salariații ocoalelor silvice special desemnați în acest sens.

Fără să existe o sesizare penală care să-l acuze pe Armand Chiriloiu de vreo infracțiune în legătură cu deținerea acestui ciocan de marcat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești a constituit dosarul penal cu nr. 6390/P/2021, având ca obiect comiterea infracțiunii de folosire a dispozitivelor speciale de marcat fără drept sau cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare.

Este evident că directorul Armand Chiriloiu a fost audiat de un comisar șef care se ocupă cu investigarea infracțiunilor silvice care, la fel de evident, a făcut propunerea de neîncepere a urmăririi penale, propunere însușită de procuror. Și gata, Chiriloiu a fost spălat, albit și profund uscat!

Iar cu rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, Armand Chiriloiu s-a prezentat în instanțe, clamându-și nevinovăția în cadrul unor procese intentate jurnaliștilor!

Spre rușinea lor, majoritatea judecătorilor au acceptat această mizerie și i-au albit și ei pe Armand Chiriloiu, raliindu-se cumva demersului acestui individ odios de a pune căluș presei!

Problema nu este că Armad Chiriloiu a comis vreo infracțiune ținând în birou acel ciocan de marcat sau că a furat el cele 3000 de metri cubi de cherestea! Nu l-a acuzat nimeni de așa ceva, nici inspectorii Corpului de Control, Integritate și Anticorupție al Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor și nici jurnaliștii. Cel puțin pentru moment!

Dar el, ca șef al Direcției Silvice Argeș, ESTE PRIMUL ȘI CEL MAI IMPORTANT RESPONSABIL pentru mega prejudiciul provocat instituției. Trebuia să plătească cu funcția, în mod obligatoriu!

La fel, păstrarea ciocanului de marcat de către Armand Chiriloiu, în biroul său de director al Direcției Silvice Argeș nu este infracțiune. Dar reprezintă o ABATERE DISCIPLINARĂ GRAVĂ, o încălcare a prevederilor O.M. nr.1346/2011 cu modificările și completările ulterioare! Era obligatoriu să fie sancționat și îndepărtat din funcție pentru așa ceva, din moment ce acel ciocan de marcat nu avea ce să caute în posesia lui!

Nu trebuia ca Armand Chiriloiu să fi folosit ciocanul de marcat ca să fie vinovat, pentru că ordinul de ministru menționat mai sus prevede foarte clar că instrumentul nu avea ce căuta acolo unde a fost găsit de inspectorii Corpului de Control, Integritate și Anticorupție al Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor!

Din fericire, pe baricade a rămas presa. Ziarul de Argeș a câștigat ultimul proces cu directorul Direcției Silvice Argeș, Armand Chiriloiu, atât la Judecătorie, cât și la Tribunal și la Curtea de Apel, colegii de la Jurnal de Argeș l-au înfrânt și ei pe Armand Chiriloiu în instanță, luna trecută, iar actele false folosite în fața judecătorilor de Chiriloiu sunt investigate într-un dosar penal deschis recent la București.

Chiar dacă este protejat de prefectul PNL Radu Perianu, care a ignorat permanent dezvăluirile de presă și n-a scos un cuvânt despre neregulile de la Direcția Silvică, chiar dacă este partenerul de vânătoare al senatorului PNL Iani Popa și chiar dacă a fost acoperit de miniștrii liberali de la Mediu, Ape și Păduri și de cei trei prim miniștri liberali care au îngropat România (Ludovic Orban, Florin Cîțu și Nicolae Ciucă!), primul ministru Marcel Ciolacu va face dreptate la Direcția Silvică Argeș până la Crăciun!

D.M.D.

P.S. Mâine, veți putea afla din Ziarul de Argeș cum, în vremuri de economie și tăieri bugetare, don Armand Chiriloiu s-a premiat singur cu 46.688 RON și și-a premiat ciracii din instituție cu aproape 5 400 000 de lei (peste 1 000 000 de euro!). Fără număr, că sunt banii statului, ce p…ana lui!