Ion Mînzînă : Este un nou început pentru PSD Câmpulung Muscel. Este momentul revitalizării acestei organizații. Îi mulțumesc doamnei deputat Simona Bucura-Oprescu că a acceptat să fie președinte pentru o perioadă determinată. La cum o cunosc, sunt sigur că va readuce PSD Câmpulung acolo unde a fost și mai mult decât atât!

0
142

Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș și al Consiliului Județean, și deputatul Simona Bucura-Oprescu, secretar executiv al PSD Argeș, au susținut sîmbătă o conferință de presă la Câmpulung_Muscel.

Ion Mînzînă a declarat că este un nou început pentru organizația PSD Câmpulung, iar deputatul Simona Bucura-Oprescu, președinte interimar al PSD Câmpulung Muscel, a anunțat că ușile organizației municipale a PSD sunt larg deschise, fiind bineveniți toți cei care sunt competenți și legitimi în comunitate și care pot contribui la dezvoltarea municipiului.

,,Gândim un program pentru întregul județ. Este un nou început pentru PSD Câmpulung Muscel. Este momentul  revitalizării acestei organizații. Îi mulțumesc doamnei deputat Simona Bucura-Oprescu că a acceptat să fie președinte pentru o perioadă determinată. La cum o cunosc, sunt sigur că va readuce PSD Câmpulung acolo unde a fost și mai mult decât atât!

La Câmpulung ne dorim o opoziție constructivă și vă asigur că gândim un program pentru întregul județ, indiferent de culoarea politică a primarilor. Le mulțumesc cetîțenilor din Câmpulung pentru încrederea acordată PSD în alegerile parlamentare și îi asigur că ne vom implica pentru dezvoltarea municipiului” a spus Ion Mînzînă.

Simona Bucura Oprescu: Obiectivul meu la Câmpulung Muscel este reconstrucția din temelii a organizației locale a PSD și recâștigarea încrederii câmpulungenilor.

Îmi doresc să fiu un catalizator al energiilor din organizație și să regenerăm PSD Câmpulung Muscel.

Cuvintele de ordine sunt unitate, regenerare, rezultate! De acum, ușile sunt larg deschise la PSD Câmpulung și orice câmpulungean care este competent și legitim în comunitate este binevenit. Îi așteptăm pe tineri să ni se alăture. Vom fi o prezență constantă în Câmpulung și ne dorim să ajutăm la dezvoltarea municipiului”, a declarat SImona Bucura-Oprescu.