A fost una dintre cele mai extenuante incursiuni de evacuare însă, la finele celor 12 ore de eforturi, victima a fost predată ambulanței SMURD.
Totul a început cu un apel la 112. Echipa de prim răspuns a Salvamont Argeș s-a aflat destul de aproape de locul accidentului, însă a fost nevoie de echipele de sprijin care au sosit cu echipamentul necesar.
Nu numai vremea rea a îngreuna acțiunea de salvare. Un versant s-a prăbușit în aval de Stâna lui Burnei și a întârziat operațiunea, fiind necesară intervenția primăriei Nucșoara, care a trimis un buldoexcavator pentru eliminarea rocilor.
Coborârea victimei s-a prelungit în noapte, inclusiv prin zone periculoase, însă operațiunea s-a finalizat cu succes.
,,La ora 9.14 am primit o alarmă prin Dispeceratul Salvamont referitoare la o persoană căzută sub Podul Văii Rele. Acțiunea a durat 12 ore. A fost o intervenție destul de dificilă pentru că este o zonă foarte înghețată și abruptă. Victima a fost predată SMURD cu multiple excoriații și suspiciune de fractură de bazin fiind foarte sensibilă în zona lombară” – Ion Sănduloiu, director Salvamont Argeș.