Începe turneul “BRD ARGEȘ OPEN – Wheelchair Tenis”, ediția a IV-a

0
33

Astăzi, la Primăria Pitești, a avut loc conferința de deschidere a turneului ,,BRD ARGEȘ OPEN – Wheelchair Tenis”, ediția a IV-a– eveniment sportiv dedicat tenismenilor paralimpici.

La eveniment a participat, în calitate de partener, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, dl. Adrian Dumitru BUGHIU.

În acest an,  Consiliul Județean a finanţat Asociația „Primii pași spre performanță”, cu suma de 23.000 lei, pentru cheltuielile necesare (masă jucători, transport jucători, cazare jucători/ staff) organizării turneului.

,,Vorbim până la urmă de un gest de normalitate care are în vedere parteneriatul încheiat între Consiliul Județean Argeș, primăriile Pitești, Bascov, Mioveni și alte entități private pentru o cauză mai mult decât nobilă, pentru că vorbim de o competiție sportivă internațională care contează în calificarea la Jocurile Olimpice Paralimpice. Pentru noi, Consiliul Județean Argeș, a devenit deja o tradiție, pentru că am fost implicați în organizarea tuturor celorlalte ediții și am văzut cum această competiție a crescut de la an la an, atât prin numărul participanților cât și prin valoarea competiției. Așa cum am menționat de fiecare dată, chiar dacă noi cei de la Consiliul Județean nu putem să ne implică în susținerea sportului de performanță, încercăm, pe cât posibil, să încurajăm orice tip de activitate, dar în general sportul de masă și sporturile practice de sportivii cu dizabilități. Sunt convins că parteneriatul va fi unul de durată, iar această competiție va fi una de tradiție la nivelul județului Argeș, și suntem convinși că prin puterea exemplului, tuturor participanților putem să schimbăm ceva, să motivăm și alți sportivi. Ceea ce se întâmplă la acest turneu este impresionant, iar cei care nu au asistat la un astfel de turneu până acum, au ce învăța, și nu mă refer la sport în sine, ci la depășirea unor limite. Le urăm succes tuturor participanților și multă sănătate!”, a fost mesajul transmis de vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu.

Alexandru Flavian Crăciun, reprezentantul Asociației „Primii pași spre performanță” a mulțumit Consiliului Județean Argeș și administrațiilor locale pentru susținerea financiară și pentru implicare. Turneul internațional “BRD ARGEȘ OPEN – Wheelchair Tenis” este singurul de acest gen din țară și asta datorită implicării administrațiilor locale și Federației Române de Tenis. De altfel, Alexandru Flavian Crăciun și-a manifestat public nemulțumirea pentru faptul că ministrul Tineretului și Sportului nici măcar nu a răspuns solicitărilor venite din partea organizatorilor.

 ,,La început am avut încredere pentru că el cunoaște ce înseamnă fenomenul paralimpic și cunoaște acest sport, dar ne-a dezamăgit pe toți”, a declarat Alexandru Flavian Crăciun.

Evenimentul reunește 41 de sportivi paralimpici din mai multe țări, 30 de băieți și 11 fete, sportivi cu performanțe remarcabile la nivel mondial.

Competiția se desfășoară la baza sportivă STAR Bascov, în perioada 03-07 august 2021.

În această seară, începând cu ora 18.00, în Piața Primăriei Pitești, vor avea loc meciuri demonstrative.