În timp ce primarul PSD Ion Dumitru are șase proiecte cu finanțare europeană în derulare, oponentul său cu 12 clase de la PNL face scandal pentru ca elevii din comună să poată juca fotbal noaptea, ca niște golani!

0
127

Cu toată dragostea, dar timpul lamentărilor a trecut. La fel, a trecut și perioada în care erau permise inacțiunile!

Trebuie ieșit peste tot și spus adevărul, ca să nu permitem obraznicilor, papagalilor și mincinoșilor să denatureze realitatea!

La Albota, PSD are un primar, Ion Dumitru, care face cât 10. Are un buget mic, are agenți economici puțini pe raza localității, deci ar trebui să fie greu!

Și totuși, nu este! Omul ăsta, un gospodar cum rar găsești, a transformat Albota într-una dintre cele mai bine administrate localități din Argeș. Oamenii îl apreciază, îl votează într-o majoritate covârșitoare. Pentru că face, de fiecare dată, mai mult decât promite!

A apărut acum însă un fel de politruc nefericit. Un băiat care s-a înțeles greu cu școala, tupeist cât zece, cu niște bănuți făcuți în afara cadrului fiscalizat (ca să înțeleagă și cei ca el: are o situație financiară bună, deși a plătit impozite tare mititele!).

Ăsta nu promite nimic, că nu mai are ce să spună oamenilor. Toți îl cunosc și-l iubesc ca iranienii pe Salman Rushdie! El nu-și face campanie, că nu poate. Scrie ,,bine”, încât orice elev de clasa a doua l-ar considera egalul său! Umblă fără șosete, pentru că, din Codul Bunelor Maniere, a citit doar coperta, apoi l-a furat somnul!

În comună i se spune Giani, pentru că are ceva din ,,istețimea” ascuțită a băiatului din Las Fierbinți!

A cerut primăriei, în scris, mii de pagini. Ca să știe el tot, si pentru că i-au spus lui la partid că așa îl va stresa pe primar. Bineînțeles că edilul îl ignoră, pentru că ,,Impossibilum nulla obligatio est!” ! Sună-l pe prefect, măi băiatule, și-ți explică el ce am vrut să zic! Dacă mai știe, că latina e grea și se uită repede, mai ales că apartenența la PNL are efect de Parkinson!

Acum, Giani de la PNL Albota e supărat că primarul nu deschide nu știu ce teren de fotbal, de la nu știu ce școală, noaptea, să se joace copiii! Nu știi dacă să râzi, să plângi sau să înjuri!

Ce treabă are primarul tău cu terenurile unei școli, geniu pustiu și liberal cu 12 clase, care ești tu inteligent ca Raluca Turcan? Acolo există director de școală, există paznic, există program. Copii nu joacă fotbal noaptea, ca să nu ajungă ulterior niște derbedei, fără studii, cu familii destrămate, care să fie nevoiți să plece din țară pentru fel de combinații.

Copiii din Albota, elevii din Albota, dorm noaptea, pentru că, dacă umblă creanga în miez de noapte ajung să bea, să consume, ajung să le placă manelele și să-și facă poze cu drogatul României, Florin Salam!

Toate subiectele lui Giani de la PNL Albota sunt subiecte false, care nu interesează pe nimeni.

El, fiind rupt de comunitate, fiind paralel cu viața normală, de familie, nu s-a prins încă de acest lucru, deși la postările lui nu reacționează nimeni din Albota, ci doar fostul inginer care l-a împroprietărit cu teren, colegul lui de serviciu (cel care îl numea pe primar ,,mumie” și pe doamna Marilena Bărață, proprietarul ,,Curier TV”, ,,sugătoare pesedistă” , câțiva piteșteni de toată jena și soția lui, care este cea care-l împinge în lupta în care se face de râs în fiecare zi!

În timp ce alesul liberalilor, Roland Florian Dumitru,  omul cu 12 clase, vorbește singur pe facebook, primarul PSD Ion Dumitru muncește pentru comunitate. Edilul are, în acest moment, nu mai puțin de 6 proiecte cu finanțare europeană în derulare! Proiecte care vor ridica standardul de viață al locuitorilor comunei Albota, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată în mandatele primarului Ion Dumitru.

În curând, Ziarul de Argeș va prezenta, pe larg, proiectele primarului PSD Ion Dumitru pentru comunitatea din Albota! Ca să se vadă că omul sfințește locul!

D.M.D.