Hoții strigă hoții! O moștenitoare a familiei Brătianu a primit ILEGAL de la PNL 32 de hectare în Pădurea Trivale, pădure care, ulterior, a ajuns la mafia imobiliară. Alte 160 de hectare din Pădurea Trivale au avut aceeași soartă, fiind retrocedate de PNL unor persoane care n-aveau nici un drept și nu deținuseră niciodată pădure în Pitești!

0
164

Nu există subiect pe care politrucii din PNL Argeș să fi bătut mai mult câmpii, în special Mihai Coteț și Radu Perianu (pe Alina Gorghiu n-o punem la socoteală, fiindcă ea delirează din principiu, fiind derutată și de studiul dicționarului ortopedic în care, oricât a căutat, n-a găsit căi de a se exprima corect!) decât Pădurea Trivale.

Primarul Cristian Gentea și PSD iubesc Pădurea Trivale și vor să o transforme într-o minunată pădure parc, de care să se bucure întreaga comunitate!

Liberalii zic că ei vor nu știu ce arie protejată, decizie ineptă care ar transforma Pădurea Trivale într-o zonă interzisă până și plimbărilor, o locație în care simplul fapt că te plimbi cu iubita sau cu copiii pe o potecă, că rupi o floare etc., te transformă într-un infractor!

Bun, dar totuși cui naiba îi pasă ce vor liberalii, ce zic liberalii? Pentru că derbedeii ăștia, celebri pentru lipsa de onoare și cuvânt, sunt cei care, în realitate, au permis retrocedarea ilegală a unor suprafețe enorme din Pădurea Trivale, mare parte puse ulterior la pământ, pentru a fi ridicate fel de fel de cartiere rezidențiale.

Fostul prefect Iani Popa, ex. senator PNL și, pentru un timp, feblețea doamnei Alina Gorghiu, a semnat cu mânuța lui de dandy obosit zeci de hotărâri ale Comisiei Județene de Fond Funciar, al cărui președinte era, prin care Pădurea Trivale (și piteștenii!) au pierdut pentru totdeauna aproape 200 de hectare de pădure.

Raportul de audit al Curţii de Conturi a României, dat publicităţii la începutul anului 2013, arată că peste 192 ha de pădure au fost atribuite unor proprietari îndreptăţiţi să primească terenuri forestiere la Răteşti, Poiana Lacului, Băbana, Bascov sau Miceşti. Mai grav, raportul atestă faptul că s-au reconstituit drepturi de proprietate în pădurea statului „fără a exista înscrisuri doveditoare din care să rezulte că autorul deposedat, în numele căruia se făcea solicitarea, a deţinut cu adevărat terenuri forestiere, suprafaţa deţinută şi amplasamentul acesteia” şi că „în unele cazuri nu existau dovezi certe nici în ceea ce priveşte calitatea de moştenitor a solicitantului!

Cum credeți că s-a apărat de acuzații politrucul PNL Iani Popa? A declarat, cu un tupeu vecin cu nesimțirea, că…. „Hotărârile se luau în baza voturilor celor din Comisia Județeană. Eu nu eram specialist, eu sunt inginer electronist de profesie”!

Primul document care a constatat împroprietăririle ilegale din pădurea simbol a Piteştiului a fost raportul de control al Direcţiei de Inspecţii Silvice şi Cinegetice din 2009, raport aprobat şi de ministrul Agriculturii de la vremea respectivă, Ilie Sârbu.

Cap de afiş pe lista numeroaselor împroprietăriri ilicite constatate de acest raport este cazul Ileanei Brătianu, fiica istoricului Gheorghe Brătianu, a cărei suprafaţă forestieră a fost transferată de la Răteşti taman în inima pădurii Trivale, pe undeva pe lângă Ocolul Silvic Piteşti!

Punerea în posesie a Ileanei Brătianu s-a materializat pe 31 ianuarie 2007, titlul de proprietate fiind emis două săptămâni mai târziu, pentru suprafaţa de 90 ha, cuprinzând şi cele 32,8 ha în Pădurea Trivale!

Ar fi multe de scris aici, dar este suficient pentru a demonstra că la Pitești PSD a vegheat și a apărat întotdeauna Pădurea Trivale, în timp ce PNL, cu semnăturile prefecților și membrilor de partid numiți special ca să permită retrocedări ilegale, a prăduit tot ce s-a putut!

După cum se vede, Brătienii, celebri nu doar pentru că l-au trădat pe Cuza, i-au ucis pe țărani la 1907, au împușcat municitorii greviști în perioada interbelică, ci și pentru cazurile grave de corupție în care s-au scufundat cu pasiune ,,prin ei înșiși”, au mai reușit un tun gigantic de dincolo de morminte!

Votează cu patrioții, nu cu hoții!

D.M.D.