Festivalul Călușului Argeșean

0
133

Joi, de Ziua Înălțării, la Stolnici, a fost organizată cea de a 33-a ediție a Festivalului Călușului Argeșean. La invitația primarului Sevastian Pupăză Roșu, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a fost prezent în mijlocul cetățenilor alături de vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu și de administratorul public al județului, Cristian Puiu. La eveniment au fost prezenți și subprefectul Bogdan Minciunescu și primari din localitățile limitrofe.

,,Vin de fiecare dată cu mare plăcere la dumneavoastră. Festivalului Călușului Argeșean i se potrivește acest slogan cu Argeșul pe primul loc, pentru că este cel mai frumos dans popular românesc. Să nu uităm că acest dans, călușul, împreună cu lăutarii de la Pădureți, au făcut istorie. Este un dans al războinicilor și în același timp un dans al iubirii și al vieții noastre de zi cu zi. Este un dans al iubiri de tradiții, de românism și de speranță în viitor. Iată, mai avem un moment excepțional, pentru că premiem cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, o adevărată probă de rezistență să rămâi o familie fidelă 50 de ani în zilele de astăzi. Le urez ca și sărbătoarea de 75 de ani să o facem tot aici. Sper ca Dumnezeu să își aplece privire asupra noastră, a celor care vrem să ne petrecem viețile în liniște și în pace” – Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.

,,La primele festivaluri erau doar trei ansambluri de călușari: Stolnici, Hârsești și Costești. Mă bucur că în timp, acest dans care face parte din patrimoniul UNESCO, a ajuns să capteze tot mai multe lume și în special tinerii. Și avem ocazia să vedem foarte mulți tineri îmbrăcați în costume populare care dansează călușul și cred că acesta este marele merit al acestui festival. Îi mulțumesc președintelui Ion Mînzînă că este alături de noi, mulțumesc Consiliului Județean că ne sprijină în permanență în proiectele pe care le avem de dezvoltare a comunei noastre” –   Sevastian Roșu Pupăză, primar Stolnici.

,,Practic, aici, la Stolnici, se dă ora exactă în ceea ce privește călușul în România. Este un dans minunat care ține de tradițiile noastre și nu aveam cum să nu fim prezenți și noi, conducerea Consiliului Județean Argeș. Este lume multă, distracție, vreme bună! Consiliul Județean va susține mereu astfel de evenimente deosebite care ne evidențiază și promovează tradițiile noastre” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

Pe scenă au urcat cete de călușari din Bîrla, Hârsești, Lunca Corbului, Costești și, desigur, Stolnici, precum și invitați din județul Olt. Nu au lipsit nici programele artistice oferite de Doina Argeșului, ansamblu al Centrului Județean de Cultură și Argeș Argeș și artiști populari. Întregul eveniment s-a terminat cu un spectaculos foc de artificii.

Primarul Sevastian Roșu Pupăză și președintele Ion Mînzînă au premiat Cuplurile de Aur, familiile care au împlinit 50 de ani de căsătorie. De asemenea, președintele CJ Argeș i-a înmânat primarului Pupăză o Diplomă de Excelență.