Vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu a fost prezent, din partea Consiliului Județean Argeș, la un dublu eveniment găzduit de Universitatea din Pitești: comemorarea a doi ani de la trecerea la cele veșnice a prof. univ. dr. Șerban Constantin Valeca și lansarea Asociației Naționale pentru Energie Nucleară – Școala Națională de Energie Nucleară. În această Asociație se reunesc 12 universități de prestigiu – printre care și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, din care face parte Centrul Universitar Pitești.
,,Vreau să transmit, din partea președintelui Ion Mînzînă, un gând bun tuturor celor prezenți la acest eveniment. Evocăm cu toții personalitatea domnului Șerban Valeca, pe care l-am cunoscut și eu destul de bine, poate nu atât de mult din perspectiva activității universitare și în domeniul Cercetării, dar cu siguranță din perspectivă politică, administrativă și sportivă.
Știu că domnia sa a avut o contribuție deosebită într-un domeniul deosebit, fiind maestru în arte marțiale cu patru DAN în karate. Chiar recent, într-un interviu acordat la Muzeul Sportului Argeșean, am vorbit despre maestrul Șerban Valeca, pentru că are și acolo o vitrină cu obiecte care ne aduc aminte și de contribuția sa în domeniul sportiv. Reiterez sprijinul și susținerea pe care Consiliul Județean Argeș o are pentru activitatea Centrului Universitar Pitești” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
În cadrul evenimentului a fost ținut și un scurt ceremonial religios în memoria fostului ministru al Cercetării și senator de Argeș, Șerban Constantin Valeca.
La eveniment au fost prezente numeroase personalități din lumea universitară și a cercetării nucleare, soția regretatului Șerban Valeca, primarul Cristian Gentea, rectorul Universității Politehnica, Mihnea Costoiu, Dumitru Chirleșan, prorector Universitatea Politehnica, dar și reprezentați ai Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, în frunte cu părintele Arhimandrit Caliopie Ichim.