Dosarele penale ale infractorului Florin Frătică sunt tergiversate nepermis!
Să facem o scurtă recapitulare: miercuri, 22 mai 2013, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, însoţiţi de mascaţi, au descins la Primăria Bradu, la locuinţa primarului Florin Frătică şi la alte trei locaţii din comuna Bradu.
La acel moment, edilul a fost acuzat de un pomelnic de infracţiuni, altele decât cele care, aproape doi ani mai târziu, l-au băgat în sfârşit după gratii! Deci, în 2013, Florin Frătică a fost anchetat pentru: abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual în legătură directă cu o faptă de corupţie, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, mită electorală, fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată!
Au trecut de atunci aproape doi ani şi jumătate, perioadă în care dosarele penale ale lui Frătică au mers în ritm de melc, ca să nu spunem că au bătut pasul pe loc!
Probatoriul era impecabil şi nu avea nevoie de nicio completare. În sensul că Florin Frătică, caz unic în România, le oferise mai multor zeci de familii (care împliniseră 50 de ani de căsnicie) sume de bani exact în perioada campaniei electorale. Nu acest lucru este unic, ci faptul că banii au fost daţi, conform declaraţiilor date în faţa anchetatorilor, din buzunarul propriu al edilului, după care au fost recuperaţi de la bugetul comunei! Aţi mai auzit vreodată aşa ceva?!!!
Mai mult, un număr de 70 de cetăţeni a beneficiat de mutaţii fictive în Bradu, din care 22 chiar în vila primarului infractor Florin Frătică. În faţa procurorului, edilul a susţinut că… are o casă mare, aşa că a decis să cheme 22 de rude să locuiască cu el! Era totuşi o mică problemă, dincolo de faptul că nu l-a crezut nici dracu’! Cele 22 de persoane nu erau rude cu el!
Cazul Alinei Guşe, între timp devenită Alina Frătică prin căsătoria cu edilul penal, figurând ca angajată la Primărie deşi trecea pe la muncă mai rar decât Orient-Expresul pe la Lehliu-Gară, era (şi este!) şi el clar.
În toate chestiunile enumerate mai sus nu este nevoie de probatoriu complex, de expertize ample şi de mai ştim noi ce. Este necesară doar voinţa procurorilor de a instrumenta dosarul cu celeritate şi de a le permite judecătorilor să-i scape pe brădeni de un primar infractor.
Vom reveni!
D.M.D.