Armand Chiriloiu este dovada incontestabilă a faptului că, în România, dreptatea umblă cu capul spart! Și nimănui, dintre cei de sus, care contează, nu-i pasă!
Ei bine, dacă va fi nevoie, vom scrie de 1000 de ori, vom merge la președintele PNL, Nicolae Ciucă, să-i spunem că miniștrii liberali care s-au succedat la conducerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, ca și prefecții liberali care au dormit la Prefectura Argeș, l-au acoperit permanent pe don Armando, bossul Direcției Silvice Argeș și partenerul de vânătoare al senatorului PNL Ion (Iani) Popa! Dacă trebuie, mergem la Guvern, la premierul Marcel Ciolacu și tot vom face curățenie la Direcția Silvică Argeș, singura instituție publică din România condusă de aproape 12 ani de același individ, Armand Chiriloiu, deși s-au schimbat între timp 10 guverne!
Controlul inspectorilor Corpului de Control al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, care au descins la Direcția Silvică Argeș, la sesizarea noastră, a găsit totul praf și pulbere!
Și cu toate acestea, omul a rămas netulburat în funcție!
Specialiștii ministerului, unii dintre cei mai buni experți silvici din România au descoperit dispariția a 3000 de metri cubi de cherestea, care s-au evaporat din aplicația SUMAL. Această cantitate uriașă, în valoare de aproape un milion de euro, n-a fost recuperată nici până astăzi! Dar don Armando este, în continuare, șef la Direcția Silvică Argeș!
Corpul de Control a descoperit că la D.S.Argeș s-au plătit în avans nenumărate lucrări de amenajare de drumuri forestiere. Unele plăți au fost făcute încă înainte ca lucrările să înceapă! Și cu toate acestea, don Armando este, în continuare, bossul Direcției Silvice Argeș!
Specialiștii Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor au descoperit contabilitate dublă la Fabrica de Cherestea de la Domnești! Este infracțiune! Se pare că nu contează, din moment ce don Armando este, în continuare, mare boss la Direcția Silvică Argeș!
Elita silviculturii din România, venită în control la instituția condusă de Armand Chiriloiu a descoperit că acesta păstra, împotriva prevederilor legale, un ciocan de marcat în biroul său! Ciocanul de marcat este un instrument cu regim special, cu care directorul unei Direcții Silvice nu lucrează și la care nu trebuie să aibă acces discreționar! Cu toate acestea, don Armando Chiriloiu este, în continuare, boss la Direcția Silvică Argeș!
Corpul de Control a descoperit, cu stupoare, sute de ordine de deplasare nesemnate, pe numele Alinei Chiriloiu, inginer silvic la Ocolul Silvic Pitești, soția directorului Armand Chiriloiu! Într-un stat normal, ar fi fost dați afară amândoi, cu mascații! La noi însă, don Armando Chiriloiu este, în continuare, bossul Direcției Silvice Argeș!
Asa ceva este de netolerat într-un stat de drept! Mai ales când ingineri silvici se plâng prefecților liberali care au ocupat (degeaba!) funcția succesiv că sunt torurați psihic și fizic, până la decesul unora dintre ei!
Faptul că mai mulți prim miniștri liberali au ignorat scandalul permanent provocat de Armand Chiriloiu la Direcția Silvică Argeș, faptul că pe prefecții liberali i-a durut în fund de abuzurile și torturile care le-au fost semnalate de oameni aflați pe patul de moarte, faptul că senatorul Iani Popa, secretar de stat și amicul Alinei Gorghiu merge la vânătoare cu don Armando (fără să-i pese de agonia celor care i-au intrat pe invers șefului Direcției Silvice Argeș!) înseamnă că mafia PNL îl protejează pe don Armando fiindcă este omul lor!
Vineri, Ziarul de Argeș va prezenta, pe larg, cum își bate joc de sume colosale Armand Chiriloiu, oferind miliarde peste miliarde apropiaților și slugilor lui de la Direcția Silvică Argeș!
După care mergem în audiență la premierul Marcel Ciolacu, singurul care mai poate face dreptate în acest caz! Dacă trebuie, mai mulți jurnaliști vom face greva foamei la Palatul Victoria, până la îndepărtarea din funcție a acestui om profund rău și periculos!
Vreți să ne puneți la încercare?! Ok, eu ridic mănușa!
D.M.D.