Deputat PSD Nicolae Georgescu: Anul acesta, bugetul alocat programelor de sprijin pentru persoanele din categoriile vulnerabile este de 1,8 miliarde de euro!

0
99

PSD a intrat la guvernare, deși, ani la rând, Iohannis și PNL au atacat social-democrații nefondat, deoarece am considerat că interesul României și al cetățenilor trebuie să fie deasupra orgoliilor de partid. Noi ne dorim stabilitate economică și socială într-un context internațional foarte dificil. Cu noi la guvernare, se pune din nou accent pe proiecte sociale, pentru oameni.

Anul acesta, de exemplu, bugetul alocat programelor de sprijin pentru persoanele din categoriile vulnerabile este de 1,8 miliarde de euro. Continuăm astfel formele de ajutor de anul trecut, la care se adaugă scheme noi, cum este cardul de energie, în valoare totală de 1.400 de lei, pentru susținerea costurilor cu încălzirea. Aproximativ 4 milioane de români vor beneficia de cele două tranșe acordate începând din această lună.

De asemenea, circa 2,4 milioane de persoane vor beneficia de tranșele de câte 250 de lei, la interval de două luni, pentru achiziția de alimente și mese calde, iar aproximativ 400.000 de preșcolari și elevi din medii defavorizate vor primi vouchere de 500 de lei în noul an școlar, pentru rechizite și îmbrăcăminte. Mamelor cu venituri reduse li se acordă sprijin în valoare de 2.000 de lei pentru trusouri, în primele trei luni de la nașterea copiilor, prin tichete sociale pe suport electronic.