Ziarul de Arges

Cristian Gentea, primar al municipiului Pitești, președinte executiv PSD Argeș: Rațiunea a învins!

Mă bucur că partenerii de guvernare au înțeles că propunerea PSD de a reglementa piața energiei electrice este una dintre marile decizii care aduce acest sistem sub controlul interesului public!

S-a dovedit deja că liberalizarea pieței de energie a fost un mare eșec!

S-au promis costuri mici la energie, dar românii, firmele și bugetul statului au plătit speculanții!

Prin soluția propusă de PSD am consolidat capacitatea statului român de a proteja mai bine și cetățenii și economia.

Iată că, după atâtea luni de când noi am tot propus reglementarea pieței, rațiunea a învins!

Soluția PSD pentru reglementarea pieței de energie se va aplica de la 1 ianuarie 2023 până în 2025. Se împlinesc astfel 3 obiective esențiale:

1) protejarea consumatorilor casnici,

2) salvarea economiei naționale

3) stoparea inflației

Sfătuiesc cetățenii să fie atenți cu consumul până la 1 ianuarie 2023 pentru că, până atunci, pentru cei care depășesc 255 de KWh se aplică prețurile pe care le au în contract cu furnizorii!

Cei care se încadrează sub 255 KWh nu vor avea probleme nici până la 1 ianuarie.

Notă:

Mecanism și prețuri de la 1 ianuarie 2023

80% din producția de energie din România va fi supusă prețului plafonat de 1,3 lei/KWh, iar 20% va fi lăsată pentru libera negociere pe piața bursie

Exit mobile version