Cristian Gentea preşedinte executiv – singura soluţie pentru ca PSD Argeş să nu intre în moarte clinică!
PSD Argeş este o organizaţie pe punctul de a intra în moarte clinică. După cum am anticipat, alegerea în funcţia de preşedinte al filialei a senatorului Şerban Valeca a degringolat complet partidul în Argeş. Pentru că, exact aşa cum „Ziarul de Argeş” a subliniat de o sută de ori, Şerban Valeca nu poate fi un lider politic fiindcă… nu este un lider politic!
Între a conduce un colectiv de cercetare, o instituţie sau chiar un minister şi a conduce o organizaţie judeţeană de partid există diferenţe ca de la cer la pământ. Lucru pe care Şerban Valeca nu-l înţelege, pentru că el a fost întotdeauna în poziţia de a le da ordine unor subordonaţi, nu să conducă un colectiv format la vârf din parlamentari, primari, directori, oameni de afaceri de top. De fiecare dată când trebuie să discute cu persoane care nu stau drepţi în faţa lui şi sunt gata să-l contrazică şi să-l conteste viguros când consideră că nu are dreptate, Valeca se enervează imediat şi reacţionează ca un boier ofensat de rândaş!
Am fost la un eveniment privat la care a participat şi Şerban Valeca. Este vorba despre aniversarea zilei de naştere a vicepreşedintelui PSD Ion Mânzână, eveniment care a reunit săptămâna trecută câteva zeci de primari social-democraţi din Argeş, precum şi alţi lideri formali sau neformali ai PSD din judeţ şi nu numai. Spre deosebire de Ion Georgescu, primarul din Mioveni, care l-a însoţit, primar care a trecut pe la fiecare grup de invitaţi şi a socializat cu ei, senatorul Şerban Valeca s-a comportat ca un sfinx ameninţător. N-a dat mâna cu 90% dintre participanţi, nu i-a întrebat de sănătate, nu le-a arătat oamenilor că-i pasă de ei şi de problemele lor. Nu doar că i-a ignorat, dar i-a şi privit crâncen, pe considerentul că, în urmă cu două săptămâni, votaseră cu… sărbătoritul!
Şerban Valeca nu pricepe că Nicolescu, aşa dictator şi încăpăţânat cum era el, era iubit de primari şi de activul PSD, pentru că avea experienţa lucrului cu oamenii şi ştia să fie un lider. Nicolescu nu avea nevoie să dea ordine în PSD, era de-ajuns să-i roage pe primari şi aceştia erau de acord cu tot ce dorea el. Asta înseamnă să ai şcoala vieţii, capitol la care senatorul Şerban Valeca este, din păcate pentru el, corigent! (Rămâne emblematică pentru seara votului răbufnirea unui primar de comună care i-a şuierat în faţă lui Valeca: „Ai mei te votează pentru Georgescu. Dacă nu era el, un vot nu primeai de la noi!”)
Fiind ales cu susţinerea pietrelor de moară din PSD Argeş, adică deputatul penal Mircea Drăghici, cel care a târât după el în instanţă 43 de actuali şi foşti primari social-democraţi, primarul Gheorghiţă Boţârcă de la Topoloveni (un baron local pe care locuitorii oraşului îl urăsc şi care este şeful unei familii care deţine totul în zonă!), primarul Dumitru Voicu de la Miceşti (individ sinistru şi primitiv, care a lovit cu maşina intenţionat un poliţist local care a vrut să-l legitimeze!), Ion Mihalcea de la Ştefăneşti (care a reuşit performanţa ca, într-un oraş întreg, să aibă o organizaţie de nici 150 de membri activi!) şi alţii ca ei, Şerban Valeca nu poate, nici dacă ar vrea, să facă ordine în PSD. Să reformeze partidul! Să înlăture oamenii compromişi şi pe cei impotenţi! Să se conformeze pretenţiilor electoratului de modernizare a PSD Argeş, de primenire a candidaturilor şi de promovare pe baza meritelor, nu a nepotismelor (vezi cazul Radu Vasilică!).
În momentul de faţă, singura măsură logică, firească, prin care s-ar revitaliza PSD Argeş ar fi alegerea lui Cristian Gentea, de la municipiu, în funcţia de preşedinte executiv. Chiar dacă în partid Gentea are state vechi şi realizări fabuloase (a făcut din PSD Piteşti organizaţia social-democrată numărul unu din România!), pentru argeşeni are avantajul de a fi perceput ca un om nou. Iar PSD are în acest moment nevoie de figuri noi şi necompromise. Iar Gentea este o persoană corectă, bătăioasă şi extrem de activă, în comparaţie cu 90% din membrii Biroului Permanent Judeţean (care par întotdeauna că se mişcă în spaţiul public în reluare şi că iau decizii cu viteza melcului când nu se grăbeşte!).
Având în vedere că preşedintele Consiliului Judeţean va fi ales prin vot de consilieri, iar pentru funcţia de primar al Piteştiului PSD va avea de luptat în primul rând cu fantoma lui Tudor Pendiuc (a cărui imagine de corupt a afectat grav partidul în Piteşti, chiar dacă acuzaţiile pot fi false!), există posibilitatea ca social-democraţii să piardă ambele funcţii. Pentru că internetul va influenţa dramatic rezultatul votului, iar la capitolul Facebook, filmuleţe virale, imaginaţie, grupuri de promovare şi… electorat tânăr, PSD Argeş stă extrem de prost. Şi nu face nimic în sensul ăsta!
D.M.D.
P.S. Ar mai fi un lucru. Chiar dacă PSD Argeş are vreo douăzeci de mii de membri, în judeţ sunt câteva sute de mii de alegători! Aceştia din urmă trebuie convinşi! Şi în decembrie PSD avea la nivelul României de cinci ori mai mulţi (şi mai organizaţi!) membri decât PNL şi totuşi Klaus Werner Iohannis l-a învins pe Victor Ponta cu uşurinţă. De ce? Din foarte multe motive! Pe care în Argeş văd că nu vrea nimeni să le ia în seamă!