Controalele trimise de Aura Copciag terorizează medici şi agenţi economici, dar ocolesc cu grijă tot ce are legătură cu interesele PNL şi ale deputatului Adrian Miuțescu

0
1400

Încă din perioada fericită (pentru el!) în care ocupa funcţia de vicepreşedinte PNL la nivel naţional şi-i pupa conştiincios dreapta lui Călin Popescu-Tăriceanu, deputatul Adrian Miuțescu, bossul liberalilor argeşeni, şi-a format o adevărată coloană a 5-a prin care a sperat să cucerească Argeşul de la PSD.

A eşuat, evident, într-un mare fel, deoarece argeşenii au votat întotdeauna inteligent şi au micţionat, masiv şi grupat, pe visurile de mărire ale liliputanului politruc.

Problema este că scena publică argeşeană se confruntă astăzi cu rămăşiţele acelei coloane a cincea adrian-miuțesciene, rămăşiţe care fac exact ceea ce au fost odinioară programate să facă. Şi anume, terorizează tot în sfera lor de activitate!

Soţii Gabriel şi Aura Copciag sunt naşii fetei deputatului Adrian Miuțescu. Sunt membri recunoscuţi şi acceptaţi în famiglia Miuțescu. Cei doi au tăiat şi au spânzurat ani buni nu doar în tot ce ţine de sănătatea argeşeană, dar şi în ceea ce priveşte mediul economic din judeţ, unde Aura Copciag, şefa Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Argeş, are renumele unui terminator cu fustă.

Gabriel Copciag s-a ocupat (doar) cu distrugerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Argeş, unde a neglijat tot ce conta, ocupat să se joace de-a taxatorul prin saloane, când nu lucra direct pe contracte. S-a mai implicat în activităţi deosebit de importante, cum ar fi babarditul asistentelor blonde şi cu picioare lungi, unde înregistra spectaculoase note de 1,30 pe o scară de la 2 la 10!

Pericolul îl reprezintă însă doamna Aura! Direct sau prin echipe coordonate de la bază, naşa fetei deputatului Miuțescu rupe pe genunchi cabinete medicale, clinici, agenţi economici etc. Practic, tot ce prinde în colimator! Şi mai ales tot ce are altă orientare politică decât a lor!

Am discutat cu o mulţime de medici, cu câţiva proprietari de firme călcaţi de controalele cu dedicaţie de la doamna Aura Copciag (am putea la fel de bine să-i spunem domnul, deoarece ea este bărbatul în familie!). Amenzi grele, ameninţări străvezii, totul sub semnul unui „i’ll be back!” scrâşnit…

Aşa nu! Aşa nu se lucrează şi nici nu este normal să se lucreze!

Pentru tot ce face doamna Terminator este normal să răspundă deputatul Adrian Miuțescu, protectorul ei şi cel care a şi instalat-o pentru câteva luni, anul trecut, la conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Argeş.

Când ar fi trebuit cu adevărat să controleze, şi anume pe distinsul ei soţ incompetent, Aura Copciag a ignorat Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş în perioada 2020. Era exact perioada în care fostul prefect Emanuel Soare şi Gabriel Copciag jucau un rol nefast, funebru, pentru care există o mare probabilitate să răspundă cu libertatea. Respectăm ancheta şi nu abordăm pentru moment subiectul, pentru că noi am susţinut întotdeauna demersurile organelor abilitate ale statului în vederea elucidării tuturor ilegalităţilor!

Ca o paranteză, nu dorim să ne amestecăm şi să influenţăm rezultatul alegerilor pentru şefia PNL Argeş. E un lucru pe care deputatul Adrian Miuțescu ar trebui să-l aprecieze!

D.M.D.