„Vom încuraja mereu talentul și performanța. Caroli Foods Group susține eforturile campionilor de mâine și îi ajută să facă primul pas spre podium. Răspunzând nevoilor comunității noastre, organizăm o competiție în care putem să implicăm tineri înotători, dornici să atingă excelența, chiar în orașul unde este situată fabrica noastră. Prin „Cupa Caroli” ne propunem să recompensăm eforturile continue ale tinerilor campioni, dar și ale părinților acestora“, declară Roxana Manolescu, CEO Caroli Foods Group.
„Nu putea exista un moment mai bun pentru a găzdui o astfel de competiție. Bazinul proaspăt refăcut avea nevoie de o competiție de acest calibru. Comunitatea de înotători din județul Argeș are nevoie de un flux constant de competiții și, datorită Caroli Food Group, performanța primește un sprijin constant. Suntem încrezători că participanții se vor mândri cu rezultatele lor“, a concluzionat domnul Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești.
„Mă bucur să văd cum, prin intermediul Caroli Foods Group, comunității de natație i se acordă sprijinul binemeritat. Pentru mulți tineri înotători, „Cupa Caroli” poate deveni o oportunitate importantă în vederea dezvoltării lor. În plus, mă bucur că atât Caroli Foods Group, cât și autoritățile locale au decis să valorifice la maximum bazinul de înot recent acoperit, într-un mod foarte rapid și eficient“, a adăugat Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.
„Cupa Caroli” este deschisă atât fetelor, cât și băieților cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani. În cadrul competiției, vor fi acordate peste 100 de premii și medalii.