
V-aţi fi imaginat vreodată că Iulian Uță de la fiţuica „Profit”, cel care înfiera cu mânie proletară soţiile unor demnitari (persoane 100% nevinovate în conformitate cu Constituţia şi legea penală română!), are o nevastă care a micţionat pe lege în mod repetat, în sensul că a fost prinsă de mai multe ori conducând cu permisul suspendat, motiv pentru care a şi fost condamnată în primă instanţă la închisoare?! Cu suspendare deocamdată, dar urmează apelul!
Deci, cum să vorbeşti tu de alţii, cum să spui tu că nu ştiu cine ar putea fi condamnat, când tu practic trăieşti în casă cu o distinsă infractoare?
La fel stau lucrurile şi când vine vorba de politică. Acelaşi individ, Iulian Uță, pretindea de curând că el va face un partid #rezist care, ce să mai!, va schimba România. Cu fel de fel de intelectuali, cu prietenii lui din Spania etc. Oameni care n-au mai făcut politică asemenea lui etc.
Cu toată dragostea, individul este penibil. La fel de penibil cum era vara trecută când a candidat ca independent pentru funcţia de primar al municipiului Curtea de Argeş. Atunci, cu tupeul bolnav care-l caracterizează, le cerea oamenilor să-l voteze pentru că el este ca şi ei, un INDEPENDENT, un om care nu are treabă cu politica, un om care nu s-a implicat în politică şi care are ca obiectiv numai interesele comunităţii.
Sincer, locuitorii fostei cetăţi de scaun a Ţării Româneşti s-au distrat copios pe seama lui Iulian Uță şi… practic nu l-a votat nici dracu’! Pentru că, dincolo de faptul că Uță fusese şef local la partidul traseiştilor UNPR până cu câteva luni în urmă, unii şi-au amintit că cel care le cerşea votul fusese cu ani în urmă un băsist feroce, fiind primul argeşean care s-a înscris în Fundaţia Mişcarea Populară!
După mintea ăstuia, dacă Victor Ponta şi-ar da demisia din PSD mâine, ar putea candida poimâine liniştit la orice funcţie eligibilă, susţinând că este un independent care nu are nicio treabă cu politicienii şi cu clasa politică!
Totuşi, poate că nu „independenţa” lui a făcut să nu fie ales, ci faptul că IQ-ul lui Iulian Uță se zbate undeva pe la genunchiul broaştei!
D.M.D.
P.S. După cum se vede în afişul său electoral, băiatul ăsta trist vorbeşte despre independenţa lui în opoziţie cu traseiştii politici. Tare sau ce?!