Locuitorii municipiului Pitești pot depune deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în containerele special puse la dispoziție începând de joi, 29 septembrie, ora 14:00, până vineri, 30 septembrie, ora 14:00, în următoarele puncte de colectare:
- Găvana II – Bl.D12-B21 (la autobuze);
- Zona Nord – (Nicolae Bălcescu) Bl. L2, Sc.D;
- Trivale – Bl. 58-59 (P.T.608);
- Banat I – Bl. B17 (Biserică – Liceul Teoretic „Ion Barbu”);
- Tudor Vladimirescu – Bl.D4-U4;
- Popa Șapcă – Bl. P4-P5;
- Craiovei – Negoiu.
Ce sunt deșeurile voluminoase? Sunt deșeurile solide de diferite proveniențe care, datorită dimensiunilor lor, nu pot fi preluate cu sistemele obișnuite de colectare, ci necesită o tratare diferențiată față de acestea, din punct de vedere al preluării și al transportului: canapele, saltele, paturi, dulapuri, birouri, scaune, mese, banchete, covoare, preșuri, etajere, comode etc.
Ce sunt DEEE-urile? Sunt echipamentele electrice și electronice care nu mai sunt utilizate și care funcționau pe baterii sau pe bază de curent: televizoare, frigidere, aparate de radio, cuptoare cu microunde, aparate de cafea, aspiratoare, mașini de spălat, computere etc.
Pentru informații suplimentare sau sesizări, adresați-vă operatorului, la următoarele contacte: telefon: 0248/636 886, dispecerat: 0248/636 535, fax: 0248/215 308, e-mail: salubritate@gmail.com.